Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aţi ajuns la afaceri de 80 de miliarde de euro aici, respectaţi înţelegerea de la început privind libera circulaţie

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 martie 2013 ·

Oricine ar fi vinovat, amânarea intrării în spaţiul Schengen înseamnă un minus de sute de milioane de euro pentru economia României în 2013 şi ulterior în fiecare din anii în care nu vom deveni parte a acestui spaţiu unic de circulaţie a mărfurilor, capitalului, oamenilor şi serviciilor.

Accesul periferiei slabe a Uniunii Europene la cel mai important spaţiu integrat interstatal din lume - în nicio altă zonă geografică nu mai există 27 de naţiuni pentru care să se treacă fără niciun fel de control la graniţă - ar fi fost o închidere a cercului.

Ar fi fost atingerea unui obiectiv asumat nu numai de România şi Bulgaria în drumul lor spre integrare europeană, dar şi un deznodământ de bun augur pentru ceea ce a început în 1990 în Europa de Est.

Acum însă, riscul este nu numai o amânare, ci o includere a acestei zone, a Balcanilor, a Răsăritului Europei Răsăritene, într-un flanc slăbit al Uniunii Europene.

Faţă de şansele ratate anterior în 2010 şi 2011 de acces în acest spaţiu, situaţia geopolitică în zonă este mult mai tensionată.

Grecia scade continuu, fiind deja scoasă din rândul ţărilor dezvoltate şi încadrată în categoria celor emergente, şi nu va mai dura mult probabil până când nu va mai avea banii necesari să păzească graniţele la standarde Schengen.

Bulgaria, în pofida stabilităţii macro, este iată în pragul unei răzmeriţe generalizate, mult mai dură decât ceea ce a fost în iarna lui 2011 – 2012 în România.

Tot sud-estul Europei se desenează acum ca o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană, iar întrebarea este dacă la centru mai sunt destule resurse şi destulă răbdare pentru a acompania aceste ţări în drumul spre dezvoltare.

Deja există un scenariu conform căruia tărăgănarea la infinit a aderării României la Schengen este cauzată de permeabilitatea graniţelor Greciei la intrarea imigranţilor din nordul Afri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 - Un buletin de vot dintr-o secţie de votare din Sectorul 2 a fost anulat, după ce poliţiştii au constatat că acesta era deja validat

News.ro acum 20 minute
Poliţiştii de la Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către vicepreşedinta unei comisii de la o secţie de vot din Sectorul 2, cu privire la faptul că, un alegător ar fi găsit un buletin de vot deja validat. Ei au mers la acea secţi

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum o ora
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

Vâlcea: Un bărbat de 45 de ani a murit în timp ce se îndrepta spre secţia de votare. Primele date arată că el suferea de afecţiuni cardiace

News.ro acum 31 minute
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit, duminică, în timp ce se îndrepta spre secţia de votare. Incidentul s-a produs în judeţul Vâlcea, iar primele date arată că alegătorul era cunoscut cu afecţiuni cardiace. În urma evenimentului procesul electo

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 59 minute
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 31 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Volvo își va muta producția de mașini electrice din China într-o țară din UE

HotNews acum 52 minute
Grupul auto suedez Volvo Cars a început să mute în Belgia producţia vehiculelor electrice (EV) fabricate în China, pe fondul aşteptărilor că Uniunea Europeană va merge înainte cu măsurile contra importurilor subvenţionate de Beijing, a anunţat publi

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum o ora
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°