Oricine ar fi vinovat, amânarea intrării în spaţiul Schengen înseamnă un minus de sute de milioane de euro pentru economia României în 2013 şi ulterior în fiecare din anii în care nu vom deveni parte a acestui spaţiu unic de circulaţie a mărfurilor, capitalului, oamenilor şi serviciilor.

Accesul periferiei slabe a Uniunii Europene la cel mai important spaţiu integrat interstatal din lume - în nicio altă zonă geografică nu mai există 27 de naţiuni pentru care să se treacă fără niciun fel de control la graniţă - ar fi fost o închidere a cercului.

Ar fi fost atingerea unui obiectiv asumat nu numai de România şi Bulgaria în drumul lor spre integrare europeană, dar şi un deznodământ de bun augur pentru ceea ce a început în 1990 în Europa de Est.

Acum însă, riscul este nu numai o amânare, ci o includere a acestei zone, a Balcanilor, a Răsăritului Europei Răsăritene, într-un flanc slăbit al Uniunii Europene.

Faţă de şansele ratate anterior în 2010 şi 2011 de acces în acest spaţiu, situaţia geopolitică în zonă este mult mai tensionată.

Grecia scade continuu, fiind deja scoasă din rândul ţărilor dezvoltate şi încadrată în categoria celor emergente, şi nu va mai dura mult probabil până când nu va mai avea banii necesari să păzească graniţele la standarde Schengen.

Bulgaria, în pofida stabilităţii macro, este iată în pragul unei răzmeriţe generalizate, mult mai dură decât ceea ce a fost în iarna lui 2011 – 2012 în România.

Tot sud-estul Europei se desenează acum ca o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană, iar întrebarea este dacă la centru mai sunt destule resurse şi destulă răbdare pentru a acompania aceste ţări în drumul spre dezvoltare.

Deja există un scenariu conform căruia tărăgănarea la infinit a aderării României la Schengen este cauzată de permeabilitatea graniţelor Greciei la intrarea imigranţilor din nordul Afri