Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania, intre leu si euro. Cat de urgenta e adoptarea monedei unice?

Publicat in HotNews, miercuri 13 martie 2013 ·

Bulgaria, Republica Ceha, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania si Suedia sunt tarile UE care au obtinut o derogare de la adoptarea euro. Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai tarziu vor trebui sa renunte la moneda nationala. E drept, alti membri ai Uniunii si-au negociat prin tratate amanarea adoptarii euro in vreme ce altii au spus raspicat de la inceput ca nu vor renuntat la monedele lor( Marea Britanie). Exista insa si tari care nu sunt in Uniunea Europeana dar care utilizeaza moneda euro (Andorra) sau altele -tot nemembri UE- care au anuntat ca vor trece la euro, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro

Derogarile daneze

Danemarca a obtinut prin Tratatul de la Edinburgh urmatoarele:.Un protocol special care ii permite sa controleze cumpararea de case secundare de catre nationalii non-danezi.Danemarca nu este obligata sa ia parte la moneda unica si a refuzat abolirea monedei nationale, Kronul, intr-un alt referendul de pe 28 septembrie 2000.Danemarca nu este obligata de legislatia primului pilon in ceea ce priveste Justitia si Afacerile Interne si cetatenia UE.Danemarca nu ia parte la cooperarea pentru aparare in UE.

Republica Ceha are obligatia, la fel ca Romania, adoptarea euro in conformitate cu Tratatul de la Atena.Nu exista o data planificata pentru asta. Coroana ceha nu face parte din ERM II. De la aderarea la UE in 2004, Republica Ceha a adoptat o politica fiscala si monetara similara cu cea a Uniunii Europene.Desi tara este mai bine pozitionata decat punct de vedere economic ceilalti candidati pentru aderarea la zona euro, la intrarea sa nu este de asteptat inainte de 2019, din cauza, unui euroscepticism acut.Spre sfarsitul anului 2010, o dezbatere aprinsa s-a instalat in Cehia cu priovire la negocierea unei optiuni similare celei obtinute de Danemarca. Aceasta dezbatere a fost alimentata in parte de catre presedintele eurosceptic V

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

HotNews acum 50 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali, potrivit News.ro. Emil BocFoto: AGERPRES Potrivit Cl

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 2 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum o ora
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 7 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 7 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 4 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°