Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florina Cercel, surprinsă de moartea Irinei Petrescu: „N-AM ŞTIUT CĂ E BOLNAVĂ“

Publicat in Ziarul Ring, marți 19 martie 2013 ·

Firmamentul teatrului şi filmului românesc a rămas fără încă un nume de referinţă: marea actriţă Irina Petrescu a pierdut, ieri, la Spitalul Elias, lupta cu boala.

Panteonul teatrului şi filmului românesc s-a îmbogăţit, de ieri, cu un alt mare nume: Irina Petrescu. Actriţa s-a stins la Spitalul Elias după o scurtă, dar grea suferinţă, lăsând în urma sa amintirea unor roluri rămase pentru totdeauna în conştiinţa iubitorilor scenei şi ai celei de-a şaptea arte. Un nume îndrăgit al Teatrului Naţional, actriţa Florina Cercel deplânge dispariţia fostei sale colege de platou. "Am întâlnit-o ultima dată nu de mult, nici două luni cred că nu sunt, la un fel de agapă a noastră, a actorilor (la petrecerea "mareşalului" Ion Antonescu de pe 6 ianuarie – n.r.). Era în formă, nici prin gând nu ne-a trecut că omul acela se află în suferinţă. Până şi în boală a fost discretă, decentă şi nu a vrut să împovăreze pe nimeni cu starea ei", ne-a declarat artista.

"A fost descoperită de Liviu Ciulei"

De o frumuseţe care i-a fascinat pe admiratorii ei, Irina Petrescu a fost "văzută" de ochiul expert al unui mare regizor încă de când era tânără. "Avea un chip de o frumuseţe imposibil de descris în cuvinte. Un chip atât de special încât marele şi micul ecran l-au îndrăgit din prima clipă. A fost descoperită de Liviu Ciulei şi a jucat în «Valurile Dunării», în regia maestrului, un rol pe care nici noi, generaţia de după Irina, nu l-am uitat. O creaţie cu totul şi cu totul specială. Tot ce însemna film românesc cu Irina Petrescu purta amprenta delicateţei şi distincţiei chipului ei atât de special, atât de expresiv. Din păcate, a plecat prea, prea devreme dintre noi", a spus actriţa Florina Cercel.

"Irina a fost singura actriţă română care a păşit pe covorul roşu de la Hollywood înainte de 1989." - FLORINA CERCEL

"La fel cu

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 17 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 58 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 55 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°