Confiscarea unei părţi din depozitele bancare, soluţia radicală găsită de UE şi FMI pentru salvarea băncilor cipriote, a readus la lumină problema supradimensionării sistemului bancar în raport cu economia reală. La scoaterea imediată de bani din depozite, indiferent de cui aparţin acestea, s-a ajuns deoarece în Cipru discurdanţa dintre economia financiară şi cea reală a fost lăsată să se ducă la extrem. Sistemul bancar cipriot este de opt ori mai mare decât PIB-ul ţării.
În celelalte ţări europene care au avut probleme cu băncile, precum Marea Britanie şi Olanda, dar şi în SUA, soluţiile extreme au putut fi evitate deoarece au un buget destul de mare în raport cu volumul activităţii bancare.
Statul a avut suficient de mulţi bani pentru a interveni şi susţine sectorul privat. SUA au derulat după izbucnirea crizei financiare globale, începând cu 2008, un program cu o limită iniţială a cheltuielilor de 700 miliarde dolari - TARP – prin care a achiziţionat active de la instituţiile financiare. Rezerva Federala şi Banca Angliei încă efectuează achiziţii de active pentru a susţine sectorul privat. Dar Cipru, cu o economie de aproape 18 miliarde euro, s-a trezit pur şi simplu copleşit de povara salvării unui sistem bancar de opt ori mai mare decât PIB-ul.
Un studiu al Fondului Monetar Internaţional demonstrează că există „o legătură pozitivă şi puternică“ între sectorul financiar şi ritmul de creştere economică în ţările în care sectorul financiar este de mărime mică şi mijlocie.
Însă dincolo de un anumit prag, estimat la 80% din PIB, relaţia devine negativă. Spre comparaţie, valoarea totală a activelor financiare din întreaga lume ajunge la aproape 200.000 de miliarde de dolari. Valoarea pieţei de produse financiare derivate este de peste 700.000 miliarde dolari.
Economia mondială echivalează cu „doar“ 70.000 de miliarde de dolar
