"Guvernul Statelor Unite a făcut ceva greşit, ceva profund greşit din punct de vedere moral. Este un ultraj adus angajamentului nostru faţă de integritatea şi egalitatea tuturor cetăţenilor".
Aceste cuvinte au făcut parte din discursul din 1997 al preşedintelui Bill Clinton, adresat ca scuză celor opt supravieţuitori ai experimentului Tuskegee. Acesta este considerat „cel mai lung experiment non-terapeutic realizat pe fiinţe umane, în istoria medicală”, după cum precizează James H. Jones, autorul cărţii „Bad Blood”.
Majoritatea analfabeţi
Unul dintre cele mai „cunoscute” experimente americane ale secolului trecut şi unul dintre cele mai îndelungate: s-a desfăşurat între 1932 şi 1972.
Tuskegee, Alabama - o zonă săracă, locuită predominant de oameni de culoare care lucrau pământul. Serviciul Public de Sănătate împreună cu Institutul Tuskegee, o universitate locală, au recrutat 399 de bărbaţi care au fost diagnosticaţi cu sifilis. Nu li s-a comunicat de ce anume sufereau... Ceea ce li s-a spus a fost doar că au un „sânge prost” („bad blood”). Studiul urmărea să arate dacă în cazul sifilisului negrii sunt afectaţi în mod diferit faţă de albi.
Tratament inadecvat
În anii '40 s-a descoperit că penicilina poate trata sifilisul, dar li s-au ascuns aceste detalii. O parte dintre bărbaţii din cadrul experimentului au vrut să se înroleze în armata americană, pentru a lupta în cel de-Al Doilea Război Mondial. Au fost din nou diagnosticaţi cu sifilis...
De această dată au fost informaţi. Nu au primit un tratament adecvat, şi li s-a oferit placebo, oficial fiind informaţi că primesc penicilină. Războiul s-a încheiat, dar studiul a continuat până în 1972. Peter Buxtun, care lucra în cadrul Serviciului Public de Sănătate solicitase, încă din 1966, încetarea studiului. A informat în acest sens Centrul pentru Combaterea
