Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portul Constanţa, mai aproape de Radu Mazăre. Ponta îi dă speranţe

Publicat in Adevarul, joi 28 martie 2013 ·

Primarul din Rotterdam, oraşul care administrează cel mai mare port european, vine marţi, 2 aprilie la Constanţa. Delegaţia olandeză soseşte la fix: premierul Victor Ponta tocmai i-a dat din nou speranţe primarului Radu Mazăre în privinţa Portului Constanţa.

„Toate porturile mari din Europa, începând cu Rotterdamul, Hamburgul mi se pare că este la fel, au primăria ca acţionar, aşa încât principiul e foarte corect“, a spus primul-ministru, întrebat despre oportunitatea transferului de acţiuni de la Ministerul Transporturilor către Consiliul Local Constanţa.

Numai că Ponta a evitat să avanseze date concrete ale acestui transfer. „Când şi cum vom face transferul o să discutăm“, a menţionat premierul.

„Nu l-am suspectat pe Ponta că nu s-ar ţine de cuvânt“, a declarat Radu Mazăre în conferinţa de presă susţinută joi, la Constanţa.

Cu trei zile înainte, fusese mai categoric, dar între timp a aflat ultima poziţie a premierului. „Relaţia dintre noi este, deocamdată, bună, să vedem cum se finalizează problema Portului. Dacă lucrurile nu vor sta aşa, o să am şi eu o atitudine în consecinţă, una categorică. Sunt un om de onoare, când spun ceva, fac, mă ţin de cuvânt. Aştept acelaşi lucru de la premier“, a spus Mazăre.

Administraţia Mazăre are promis Portul de la Guvernul Ponta, încă dinainte de câştigarea alegerilor. Municipalitatea îşi doreşte foarte mult să devină acţionar majoritar al Portului Constanţa, unde deocamdată deţine un pachet de 20% din acţiuni, obţinut în 2008.

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC) SA îşi dispută cu Loteria Română titlul de cea mai profitabilă companie de stat. Cele 10 milioane euro intră în bugetul centralizat de stat, dar Primăria Constanţa vrea ca aceştia să revină bugetului local.

Prin trecerea portului în administrarea edililor, Statul român ar pierde controlul economic asupra obiectivul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 11 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 12 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°