Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţă Aşchiuţă ar putea fi redeschisă

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 28 martie 2013 ·

Liderul liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că fosta grădiniţă Aşchiuţă, de lângă magazinul Bucovina, ar trebui să fie redeschisă. Băişanu a amintit că în vara anului 2010, Consiliul Local Suceava a aprobat ca întreaga clădire în care a funcţionat grădiniţa Aşchiuţă să fie închiriat Partidului Democrat Liberal, pentru a fi folosită ca sediul al Organizaţiei Municipale Suceava. Pe de altă parte, trebuie spus că în momentul de faţă PDL a renunţat la acea clădire pentru sediul organizaţiei municipale Suceava, motiv pentru care liderul PNL Suceava a solicitat ca acel spaţiu să fie renovat şi să fie folosit tot pentru o grădiniţă.

Alexandru Băişanu a arătat că în momentul de faţă clădirea fostei grădiniţe Aşchiuţă se află în paragină, fiind necesare lucrări de reabilitare. Preşedintele liberalilor suceveni a spus că în condiţiile în care în Suceava nu sunt suficiente locuri în grădiniţe, redeschiderea unei astfel de unităţi în clădirea de pe Aleea Trandafirilor este absolut necesară. „Să se facă grădiniţă pentru că nu avem suficiente locuri pentru copiii noştri. Am dat 24 de miliarde de lei vechi la biserici, şi mă întreb câte grădiniţe am fi putut să facem cu aceşti bani. Nu spun că nu e corect să se dea bani la biserici, ba din contră, susţin acest lucru, dar e foarte important să avem bani şi pentru învăţământ, şi pentru sănătate”, a precizat Alexandru Băişanu.

Liderul liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că fosta grădiniţă Aşchiuţă, de lângă magazinul Bucovina, ar trebui să fie redeschisă. Băişanu a amintit că în vara anului 2010, Consiliul Local Suceava a aprobat ca întreaga clădire în care a funcţionat grădiniţa Aşchiuţă să fie închiriat Partidului Democrat Liberal, pentru a fi folosită ca sediul al Organizaţiei Municipale Sucea

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum o ora
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum o ora
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum 2 ore
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°