Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Povestea Lăstunului, primul autoturism interzis de Protecţia Consumatorului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Micul autoturism proiectat la finalul anilor ’80 este un exemplu relevant despre cum regimul ceauşist îşi bătea joc de români, fabricând maşini gata-stricate şi punându-le viaţa în pericol.

Prima Dacie 500 Lăstun a fost expusă spre vânzare de ziua lui Nicolae Ceauşescu: la 26 ianuarie 1988. Era o maşină care cântărea 590 de kilograme. Putea transporta patru persoane (doi adulţi şi doi copii) şi care, conform cărţii tehnice, consuma 3 litri de benzină la 100 de kilometri (în realitate, defecţiunile de la pompa de benzină făceau ca motorul să consume până la 9 l. /100 km).

Lăstunul a apărut în perioada în care tot ce conta în România era economisirea de resurse. Lăstunul trebuia să consume puţin iar costurile de fabricaţie să fie minime. În aceşti parametri vedea Ceauşescu noua maşină de oraş a românilor. Astfel, caroseria era o îmbinare de tablă şi fibră de sticlă, motorul avea doi cilindri şi 22,5 cai putere iar viteza maximă era undeva la 100 de kilometri la oră. Preţul unei astfel de maşini era de 50.000 de lei, cu 25.000 de lei mai puţin decât o Dacie 1310.

Cele 6.500 de Lăstunuri ieşite de pe poarta fabricii au fost, în mare parte, nişte rebuturi. Fabirca unde a fost produs Lăstunul, Tehnometal, din Timişoara, trecuse, în anii ’80, de fabricarea cuştilor pentru animale, la producţia de maşini.

După Revoluţia din 1989 au prins glas posesorii de maşini Lăstun. S-au grupat într-o asociaţie şi au cerut să fie despăgubiţi, întrucât, în numai câteva luni, maşinile lor ajunseseră precum industria românească: un morman de fiare vechi.

„O pătrundere abundentă a apei în interior" Din dotările maşinii Lăstun Roată de rezervă

Cric

Şurubelniţă

Schimbătorul de viteze lângă volan

Scrumieră

Ziarul „Adevărul” a publicat o serie de articole, în primele luni ale anului 1990, în care a prezentat pericolele la care se expu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 57 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 35 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum 45 minute
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Apple depăşeşte Microsoft şi redevine cea mai valoroasă companie din lume, după dezvăluirea planurilor privind AI

Mediafax acum 52 minute
Apple a redevenit cea mai valoroasă companie din lume, alimentată de entuziasmul inteligenţei artificiale. Compania a depăşit Microsoft în tranzacţiile de miercuri dimineaţă, ajungând la o capitalizare de piaţă de 3.244 de miliarde de dolari.

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum o ora
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°