Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala de operă Verdi–Wagner 200

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Gala oferită melomanilor noştri de Opera Naţională Bucureşti s-a dorit a fi o veritabilă sărbătoare a muzicii, sărbătoare prilejuită de bicentenarul naşterii celor două mari personalităţi ale secolului romantic. S-a reuşit în importantă măsură! Iar atmosfera sărbătorească a fost atent pregătită.

De la nivelul ingredientelor extramuzicale, al foyerelor primitoare, luminoas, şi până la muzica însăşi. Solişti ai casei, solişti invitaţi, artişti ce cântă în importante teatre europene au oferit bucurii importante publicului de acasă, melomani ce au covârşit literalmente sala Operei.

Dintre artiştii invitaţi soprana Valentina Naforniţă, tenorul Marius Vlad Budoiu, basul Dan Paul Dumitrescu, s-au situat la nivelul exigenţelor celor înalte. Ale muzicii, ale primei noastre scene lirice. Mă refer la discernământul stilistic, la stăpânirea resurselor vocale, la rafinamentul timbral. Dintre oamenii casei un veritabil nivel de excelenţă s-a putut constata în ce priveşte evoluţia baritonului Şerban Vasile.

La celălalt pol, un spectacol de sunet apropiat genului de operetă, dezordine în planul abordării stilistice, a oferit tenorul Alexandru Badea. O prezenţă vocală cum se spune de serviciu, am putut constata în cazul mezzosopranei Andreea Iftimescu.

Voci valabile care se adaptează stilului wagnerian au putut fi observate în cazul sopranei Madeleine Pascu, al bas-baritonului Ionuţ Pascu.

Ridicat pe scenă, colectivul orchestral şi-a ridicat gradul responsabilităţilor artistice graţie strădaniilor unui eficient maestru al baghetei care este Cristian Mandeal. Secţiunea verdiană a concertului a fost indubitabil mai reuşită. Atât orchestra cât şi soliştii, publicul, sunt mult mai apropiaţi de muzica italiană a secolului al XIX-lea; …decât de simfonismul discursului muzical wagnerian. E bine să nu uităm, marile case europene de operă găzduiesc în mod constan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la Timişoara, Cluj-Napoca, Slatina, Botoşani, Suceava, Focşani, Oradea, Iaşi, Constanţa, Sibiu, Galaţi, Craiova, Braşov, Ploieşti. Situaţia pe Sectoare în Capitală

Mediafax acum 23 minute
Alegeri Ploieşti. Mihai Poliţeanu (Candidat independent) a câştigat 25,04% din voturi Rezultate parţiale la alegerile locale pentru primarul din 2024: Mihai Poliţeanu (Candidat independent) a câştigat 25,04% din voturi, urmat de Bogdan Nica (PNL) cu

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 2 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI 2024 - Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, conform numărătorii paralele a partidelor/ Alin Nica s-a clasat pe locul al doilea

News.ro acum 32 minute
Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, care a candidat la alegerile locale de duminică la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a obţinut cel mai mare număr de voturi, conform numărătorii paralel

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 32 minute
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 32 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum 21 minute
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul liberal al municipiului Piatra Neamţ recunoaşte că a pierdut în faţa social-democratului Adrian Niţă: Diferenţa mică de voturi nu face decât să ne înveţe lecţii şi să ne motiveze să fim mai buni

News.ro acum o ora
Primarul PNL al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile pentru Primăria Piatra Neamţ în faţa contracandidatului PSD Adrian Niţă, la o ” diferenţă mică de voturi”.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Rezultate parțiale la Iași, după numărarea a 60% dintre voturi: Mihai Chirica-33%, Marius Bodea-25,1%, Cosette Chichirău-14,2%

G4Media acum 2 ore
Rezultatele parțiale publicate de AEP arată că, după numărarea a aproape 60% dintre voturile exprimate pentru funcția de primar (peste 170 din 261 de secții), Mihai Chirica își consolidează prima poziția cu 33%, notează Ziarul de Iași. Actualul edil

Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc.

Ziarul Financiar acum o ora
Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc. Programaţi o consultaţie de neurochirurgie la SANADOR, pentru diagnostic avansat şi tratament modern, cu recuperare rapidă! Tratamentul modern al herniei de disc lombare

Vremea

București
acum

26°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

23°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°