Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu, păcălit de cel mai celebru ŞARLATAN al fotbalului! O poveste incredibilă pe care toată lumea o ştia, dar o trecea cu vederea

Publicat in Vremea Noua, joi 4 aprilie 2013 ·

Nu puţine sunt cazurile fotbaliştilor africani care ajung în fotbalul european declarându-şi o vârstă falsă.

Acesta este cazul şi fostului internaţional nigerian Taribo West, fost component al unor cluburi mari, precum Auxerre, Internazionale sau Milan.

Fundaşul central a ajuns La Partizan Belgrad în 2002, iar fostul preşedinte al clubului, Zarko Zecevic, a declarat că atunci când a ajuns la club, West avea 40 de ani. “Spunea că are 28 de ani. Am aflat târziu vârsta sa adevărată, dar juca prea bine pentru noi, astfel că nu avem niciun regret că l-am adus la echipă“, a spus fost oficial pentru dailymail.co.uk. Teoria este suţinută şi de conducătorii clubului croat Rijeka, la care West a încercat să se transfere pretinzând că are numai 32 de ani. Medicii şi-au dat seama însă la timp de planul fundaşului, iar mutarea a căzut.

Dacă diferenţa dintre vârsta declarată şi cea reală este adevărată, nigerianul şi-a încheiat cariera la Paykan, când avea 46 de ani.

West a evoulat la Internazionale în perioada 1997-1999, Mircea Lucescu intrând în conflict cu nigerianul când fundaşul avea în realitate 36 de ani, disensiuni ce aveau să-i provoace extravagantului fotbalist transferul de la club. Inter l-a cumpărat crezând că este un fotbalist de viitor, certificatul său de naştere indicând că are 24 de ani.

prosport.ro

Nu puţine sunt cazurile fotbaliştilor africani care ajung în fotbalul european declarându-şi o vârstă falsă.

Acesta este cazul şi fostului internaţional nigerian Taribo West, fost component al unor cluburi mari, precum Auxerre, Internazionale sau Milan.

Fundaşul central a ajuns La Partizan Belgrad în 2002, iar fostul preşedinte al clubului, Zarko Zecevic, a declarat că atunci când a ajuns la club, West avea 40 de ani. “Spunea că are 28 de ani. Am aflat târziu vârsta sa adevărată, dar juca prea bine pentru noi, astfel că n

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 8 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 11 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°