Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danileţ, pus de CCR ca la referendum

Publicat in Jurnalul, joi 4 aprilie 2013 ·

Cine se atinge de oamenii lui Băsescu devine anticonstituţional! La referendumul de anul trecut, peste 7 milioane de români au făcut un gest anticonstituţional când au votat să-l trimită pe preşedinte  cu domiciliu obligatoriu în Mihăileanu 2. Curtea Constituţională a fost în scandal cu populaţia ţării care s-a considerat umilită de decizia de invalidare a referendumului. Ceata lui Zegrean şi-a trimis plângerile traduse de blonda confuzată Motoc pe la toate cancelariile care s-au lăsat prostite de scheunatul băsiştilor: moare statul de drept. Lovitura de stat – ce tare sună asta în democraţiile formalizate – a fost respinsă prin “luptă” de judecătorii greşiţi de la CCR care au primit soluţia în plic. Mai mult, atât de sensibilii judecători cu lefuri de nababi au considerat că presa necotrocenizată i-a presat şi ameninţat. I-au căzut ochelarii lui Zegrean pe jos şi Aspazia a făcut depresie când şi-a văzut păcatele admiterii la facultate scoase din dosarele de cadre de atâtea critici. Când şi-au împlinit visul ­ Băsescu mutat cu alai de colindători mahmuri din Comăniţa nr. 9 în Vila Lac 3 – au plecat şi judecătorii în concediu. Din păcate, s-au întors! N-ar fi ştiut nimeni de ei dacă nu ieşeau iar, ca bomboana pe colivă, în văzul lumii. Îi credeam că fac penitenţă după ruşinosul verdict de la referendum. Naiv, m-am înşelat iar. Cu dor de muncă s-au aruncat în mâlosul dosar trimis spre justă soluţionare de Cristi Vasilică Danileţ. Îl ştiţi? Băiatul ăla firav, obrăznicuţ, devenit model de mărţişor care se lua de gât cu ziariştii care îi puneau înterbări perverse despre orientarea lui politică! Nu se poate să nu-l ştiţi. Era prin CSM, servit la pachet cu duetul Ghica-Hahaineală de talpalagă. Cum a ajuns el dosar (nr. 177D/2013) la CCR? Ca reclamant. Şi-a reclamat câteva mii de colegi judecători care au decis prin vot liber exprimat să-i retragă mandatul de reprezentare în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Târgu Mureș: Primarul Soós Zoltán câștigă un nou mandat

HotNews acum 12 minute
Independentul Soós Zoltán a câștigat un nou mandat de primar al municipiului Târgu Mureș, arată numărătoarea paralelă paralelă a UDMR. El și-a revendicat victoria într-un discurs susținut în fața staff-ului de campanie, potrivit publicației locale Z

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 22 minute
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 49 minute
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum 37 minute
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

ALEGERI 2024 - Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, conform numărătorii paralele a partidelor/ Alin Nica s-a clasat pe locul al doilea

News.ro acum 49 minute
Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, care a candidat la alegerile locale de duminică la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a obţinut cel mai mare număr de voturi, conform numărătorii paralel

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 49 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Sora liderului nord-coreean avertizează cu privire la o nouă ripostă la difuzoarele şi pliantele sud-coreene

News.ro acum 2 ore
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un a avertizat cu privire la o nouă reacţie împotriva Coreei de Sud, dacă aceasta va continua să folosească difuzoarele şi să împrăştie pliante pe fondul tensiunilor în creştere, relatează Reuters. "Î

Vremea

București
acum

27°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°