Mulţii duşmani ai ingineriei genetice s-ar putea să îi fie recunoscători acesteia tocmai pentru lucrul pentru care o consideră cel mai puţin chemată – asigurarea unor alimente sănătoase şi unor recolte suficiente.
Schimbările climatice din ce în ce mai pronunţate de la o decadă la alta, creşterea rezistenţei dăunătorilor faţă de mijloacele clasice de combatere şi dinamica demografică, cu presiunea sa asupra cererii, sînt cei mai importanţi factori care definesc problema asigurării în viitorul nu foarte îndepărtat a securităţii alimentare a planetei.
Există limite în folosirea pesticidelor şi irigaţiilor pentru a ajuta natura – dacă dăunătorii devin din ce în ce mai rezitenţi la pesticide, folosirea acestora în concentraţie din ce în ce mai mare poate face recolta improprie consumului uman şi animal, dacă seceta este prea severă nicio irigaţie nu mai poate împiedeca pierderile.
Doar bio-tehnologiile mai pot oferi în aceste condiţii soluţii – plante cu rezistenţă la dăunători şi la lipsa de apă.
Rapiţa este una dintre culturile importante ale viitorului – nu doar pentru producţia de hrană dar şi pentru cea de bio-combustibil (în condiţiile în care rezervele de petrol sînt în declin la nivel global).
Putregaiul negru este în acest moment cea mai periculoasă plagă care poate lovi această plantă – cultivatorii fiind îngrijoraţi de faptul că tratamentele considerate pînă acum eficiente se dovedesc a fi prea slabe ceea ce indică întărirea şi adaptarea dăunătorului.
Din fericire şi unele dintre culturile de rapiţă au ţinut pasul cu inamicul lor în această “cursă a înarmărilor”, dezvoltându-şi şi ele rezistenţa.
Cercetătorii de la University of Hertfordshire’s School of Life and Medical Sciences au observat acest lucru.
“Anumite tipuri de rapiţă au dezvoltat o anumită rezistenţă la ciuperca vinovată de apariţia piciorului neg
