Când se testează un medicament nou, rezultatele testelor ar trebui publicate pentru toată lumea medicală — doar că, de cele mai multe ori, rezultatele negative sau neconcludente nu se raportează, lăsându-i în ceaţă pe medici şi pe cercetători. În acest discurs împătimit, Ben Goldacre explică de ce aceste cazuri de date negative neraportate induc în eroare fiind deosebit de periculoase.

În 1980, nişte cercetători au făcut un studiu al unui medicament numit lorcainid, un medicament anti-aritmic, care suprimă ritmul cardiac anormal. Idea era că, după un infarct, apare probabil ritm cardiac anormal. Dacă li se dă un medicament care suprimă aritmiile șansa de supravieţuire creşte. La început au făcut o testare redusă, pe o sută de pacienţi. Din cei 50 cărora li s-a administrat lorcainid, 10 au murit. Alţi 50 de pacienţi au primit doar o pastilă placebo de zahăr, fără substanţă activă şi doar unul a murit. Pe bună dreptate au considerat medicamentul un eşec. Promovarea sa comercială a fost oprită, iar pentru că promovarea a fost oprită, acest studiu n-a fost publicat niciodată.

Din păcate, în decursul următorilor 5-10 ani, altor companii le-a venit aceeaşi idee de medicamente care să prevină aritmiile la cei ce au suferit un infarct. Aceste medicamente au fost lansate pe piaţă. Au fost prescrise pe scară largă pentru că infarctul e frecvent. Ne-a luat mult să ne dăm seama că acest medicament a produs şi mortalitate ridicată. Înainte de a recunoaşte semnalul de avertizare, peste 100.000 de persoane au murit inutil în America, din cauza prescrierii medicamentelor anti-aritmice.

În 1993, cercetătorii care au făcut studiul din 1980, acel studiu timpuriu, au publicat un mea culpa, o scuză către comunitatea ştiinţifică, în care spun: „Când am făcut studiul în 1980, am crezut că mortalitatea ridicată din grupul cu lorcainid a fost un efect întâmplător.”