O ordonanţă guvernamentală care reglementează relaţia dintre televiziuni, agenţiile de publicitate şi aşa-numiţii advertiseri (companiile care cheltuiesc sute de milioane cu reclama în mass-media românească) a stîrnit polemici vii în cercurile informate din România. Miza din spatele ordonanţei e, însă, un volum de bani care va influenţa decisiv piaţa media în următoarele sezoane, aşa că o serie de explicaţii sînt necesare.

DE ACELASI AUTOR Inventarul televiziunilor fantomă Ouatu şi România travestită Ce-a avut, dom'le, englezul ăla cu noi? Se poate fără Facebook? În joc este un procent important din cele 290-300 de milioane de euro la care este evaluată piaţa de publicitate, adică totalul banilor albi cheltuiţi în media de către companiile multinaţionale care activează în România. Banii şi-i dispută agenţiile de publicitate – care, pînă acum, aveau puteri sporite, ca intermediari – şi audiovizualul la care se referă respectiva ordonanţă. Întreaga poveste a apărut pe tapet înainte de alegerile de anul trecut, sub forma unui act normativ aprobat de Guvern, dar nepublicat în Monitorul Oficial, deci fără putere de lege. Numit, la vremea respectivă, de mediile critice la adresa Intact şi USL, „Ordonanţa Voiculescu“, actul respectiv cuprindea o serie de prevederi referitoare la contestarea amenzilor date de Consiliul Naţional al Audiovizualului – care nu trebuiau plătite decît după încheierea acţiunilor în justiţie – sau cu privire la relaţia dintre cablişti şi televiziuni. Partea cea mai palpitantă – din punctul de vedere al business-ului numit media, se referea, însă, la relaţia contractuală dintre agenţii, clienţi şi televiziuni. Principala – sau cea mai validă – acuzaţie adusă de agenţii s-a referit la lipsa de transparenţă şi de consultare în introducerea ordonanţei pe agenda Guvernului. Din cauza multelor voci critice, Executivul a pasat problema la minist