Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"M-am DROGAT împreună cu MOTANUL". Mărturisirea ŞOCANTĂ a unei VEDETE /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 aprilie 2013 ·

Afinitate deosebită faţă de droguri, transformată uneori în dependenţă fatală. Unele vedete au renunţat cu greu, de-a lungul timpului, la o asemenea “preferinţă”.

Mărturisirea uneia dintre ele a şocat însă opinia publică. Actorul Nicolas Cage nu a ajuns până în punctul tragic al acestei dependenţe, însă experienţa sa a fost una ieşită din comun, tocmai de aceea o repune pe tapet de câte ori are ocazia, în cadrul emisiunilor TV sau interviurilor.

Călătorii mentale

Cage a recunoscut că a cedat în tinereţe şi a consumat cocaină. Cel mai şocant moment avut însă loc atunci când a trecut pe „ciuperci magice”, produse halucinogene care promit călătorii mentale. Punctul culminant? A împărţit drogurile cu propriul animal de companie şi a început să îi acorde acestuia calităţi umane, confundându-l cu propriul frate!

“Pur şi simplu ne holbam unul la altul”

„Aveam o pungă de ciuperci magice în congelator. Motanul meu obişnuia să se furişeze şi să le mănânce cu lăcomie. Îi păreau irezistibile. Atunci m-am gândit să mă alătur şi eu. M-am drogat împreună cu motanul! Îmi amintesc cum stăteam întins în pat ore intregi, iar motanul Lewis stătea pe biroul de lângă şi pur şi simplu ne holbam unul la altul, fără să ne mişcăm. Eram convins că motanul e fratele meu. Însă acestea fiind spuse, nu mai fac asta”. Cage i-a mărturisit acest lucru lui David Letterman, în 2010, în cadrul uneia dintre emisiuni, şi de atunci are curajul să tot povestească ciudata lui experienţă cu drogurile.

Cage are o carieră de 20 de ani, timp în care a jucat în peste 40 de filme. De numele său său sunt legate mai multe scandaluri care implică violenţa verbală, ieşirile necontrolate ale vedetei fiind în atenţia presei.

ARTICOLE DOCTORUL ZILEI: Cele mai eficiente metode naturiste care ajută la slăbitUleiul de măsline taie pofta de mâncareBărbaţii au mai multe orgasme decât femeile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: Cine a câștigat în marile orașe, potrivit ultimelor date / Care e situația la primăriile de sector

HotNews acum 37 minute
Peste nouă milioane de români au fost duminică la urne la alegerile locale, iar prezența la vot abia a depășit 50% arată datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). În mai multe orașe mari, lucrurile au fost clare încă de duminică s

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 8 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 6 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 10 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 4 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum 6 ore
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°