Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL: Un primar cheltuieşte decontul profesorilor pe leafa rudei

Publicat in Vremea Noua, vineri 19 aprilie 2013 ·

Profesorii din comuna Probota spun că nu au mai primit bani de decont din 2009, în condiţiile în care primarul a angajat o rudă pe post de consilieră personală. Edilul nu neagă că ar fi apelat la serviciile tinerei, însă spune că are studii superioare şi îl ajută cu fondurile europene. Salariul ei net plus taxele la stat sunt aproape egale cu decontul pe care ar trebuie să îl primească profesorii pentru transport.

12 cadre didactice din cele 18 care fac naveta la Şcoala Probota i-au cerut ieri primarului să res­pecte legea în vigoare şi să le deconteze cheltuielile de transport. Întreve­derea a fost însă una tensionată şi fără niciun rezultat, primarul motivând în continuare că nu sunt bani. „Primarul ne-a spus că eventual la o rectificare ar putea aloca. Deci, nicio şansă. Ultima dată ne-a decontat în 2009. Cred că pentru 4 luni am luat atunci. Apoi, n-am mai primit absolut nimic. Ideea principală e că nu există bună­voinţă, pentru că un coleg de-al nostru, care e şi consilier local, a venit cu hârtii şi a spus că sunt bani şi că s-ar putea deconta“, a explicat Dan Chihaia, profesor de limba engleză la Probota de 15 ani, unde este şi lider sindical. El face naveta de la Iaşi cu un microbuz particular, cheltuind lunar aproximativ 300 de lei. „Domnul primar invocă faptul că nu sunt bani, dar am înţeles că are propria consilieră, care e chiar nepoata lui – ceva incredibil! – , pe care o plăteşte lunar cu aproape 1.000 de lei. Aşadar, cu tot cu dările la stat, salariul ei este aproape cât naveta pe o lună a tuturor cadrelor didactice care fac naveta“, a semnalat Laviniu Lăcustă, preşedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din În­văţământul Preuniversitar (USLIP). În 2009, primarul de la Probota (foto dreapta) primea de la USLIP diploma simbolică „Nu acordă spor de navetă“ Calcule pe înţelesul tuturor

De cealaltă parte, primarul recunoaşte că, în ciuda

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 26 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Doliu în lumea filmului. A murit un cunoscut regizor, nominalizat la Oscar, la 53 de ani

Ziare.com acum 14 minute
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 10 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 4 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 11 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°