Faptul că religia este văzută cu atât mai potrivită cu cât vârsta şcolară este mai mică ne arată că românii atribuie religiei un potenţial cert de educaţie morală, indispensabil pentru formarea personalităţii, mai ales la vârsta şcolară. Câteva sondaje din ultimele luni au indicat o uşoară scădere în încrederea românilor în Biserică. Unii au vobit despre scăderea, pentru prima dată de la Revoluţie, a acestei încrederi sub pagul psihologic de 70%. În sine, această cifră este o cifră şi nimic mai mult. Nu ştim sigur dacă are la bază o tendinţă serioasă de descreştere pe termen lung sau, în realitate, nemulţumiri conjuncturale cu organizaţia bisericească, eventuale greşeli în PR-ul BOR... Este de discutat. Constatarea este certă, dar încă nu putem şti cum va evolua sau exact ce are la bază. Oricum, indicatorul încrederii în Biserică măsoară la noi cifre mult mai mari decât cam în orice ţară europeană occidentală. Trebuie înţeles din start un lucru. Unii comentatori afirmau faptul că sociologii constată scăderea religiozităţii românilor. De aici, reacţiile obişnuite. Unii, că e şi normal, că să ne modernizăm etc. Alţii, că sondajele sunt răutăcioase, că e un atentat la credinţă... Nu ştiu cine a zis că o uşoară scădere a încrederii în Biserică echivalează cu scăderea religiozităţii şi pe ce s-a bazat. Religiozitatea este un fenomen prea complex ca să fie testat cu un singur indicator, şi acela indirect, de încredere, după o scădere de două luni. Cumva paradoxal, o încredere crescută în Biserică poate echivala cu religiozitate, dar o scădere bruscă a acesteia îmi indică mai degabă nemulţumiri cu instituţia şi interfaţa ei umană decât cu fondul credinţei. Să nu uităm că există diferite tipuri de religiozitate. Un indicator mai bun decât încrederea în Biserică este, de pildă, frecventarea acesteia. Un procent de abia 5-6% din populaţie spune că nu merge la biserică nicioda