Cine controlează informaţiile controlează şi societatea – axioma pusă în circulaţie de adepţii jocurilor oculte pare să fie cheia de boltă pe care se sprijină succesul în politica românească. După ce mitul Securităţii atotbiruitoare s-a dovedit o gogoriţă a regimului Ceauşescu, se construieşte cu grijă, de mulţi ani, o bază mai solidă pentru o lucrare în care fundaţia să fie proiectată de serviciile de informaţii. Fenomenul nu e o invenţie românească, reţeta a fost testată şi aplicată în ţări puternice. Serviciile secrete şi-au propulsat oamenii din propriul sistem în funcţiile de vârf din Rusia şi SUA, aşa încât “zbaterile” societăţii civile de a menţine democraţia în limitele principiilor tradiţionale par un joc de salon fără efect în politica reală. O serie de prevederi ale legilor sunt menite să facă o graniţă între instituţiile civile şi cele militare, guvernate de multe reglementări secrete; de asemenea, accesul ofiţerilor sub acoperire este interzis spre funcţiile eligibile din Parlament sau în Justiţie. Societatea pare păzită, cel puţin aparent, de imixtiuni ale militarilor care ar produce fisuri în sistemul democratic. Atunci, de ce apar frecvent cazuri de suspiciune asupra unor persoane publice privind apartenenţa la serviciile secrete? Arhivele Securităţii nu au redat încrederea că ofiţerii +s-au pensionat; mai mult, noile servicii şi-au extins puterea şi controlul prin oamenii lor, nu doar teoretic. Faptul că investigaţiile “civililor” se împotmolesc chiar în comisiile de control al SRI şi SIE din Parlament arată cine este “stăpânul inelelor”. Când şeful SIE apare fără nici o apăsare la înfiinţarea unei mişcări politice, dându-i girul, nu ne mai îndoim că societatea civilă are deja oameni cu epoleţii la vedere.

Cine controlează informaţiile controlează şi societatea – axioma pusă în circulaţie de adepţii jocurilor oculte pare să fie cheia de b