Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este ROZ şi nu se ştie DE CE. Unul dintre cele mai MISTERIOASE locuri din lume /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Este considerat unul dintre cele mai misterioase locuri din lume. Apa lui este roz, iar oamenii de ştiinţă nu au reuşit să stabilească de ce.

Lacul Hillier este considerat una dintre minunile Australiei, alaturi de Uluru, "piatra sacră" , Marea Barieră de Corali sau Pădurea de Eucalipt. Citiţi mai mult: Pescarii sunt traşi în adâncuri din bărci. Creatura ÎNSETATĂ de SÂNGE care îşi face veacul într-un lac

O teorie

La început cercetătorii au bănuit că apa colorată este cauzata de bacterii sau alge, care în contact cu lumina soarelui ar putea imprima o astfel de culoare. Analizele ulterioare nu au indicat însă prezenţa bacteriilor, ori a algelor, singura descoperire considerată special fiind concentraţia mare de sare din apă, care nu influenţează culoarea.O altă teorie, care este în curs de cercetare, este aceea că apa nu are o cantitate mare de nitraţi, sau că sarea din jurul lacului, reflectă lumina, dând naştere unei iluzii optice.

TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:

LOCUL în care ieșenii nu se încumetă să calce. Acolo trăiește UN ANIMAL UNIC ÎN LUME!

Pescarii sunt traşi în adâncuri din bărci. Creatura ÎNSETATĂ de SÂNGE care îşi face veacul într-un lac

Horoscopul lui Domn` Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile Taur, Leu, Scorpion, Săgetător, Capricorn - Horoscopul lui Dom' Profesor

Cea mai citită știre din 2013: PE CINE CRED EI CĂ PĂCĂLESC? Fotografiile care ARATĂ MULT MAI MULT decât ar fi vrut cei care le-au făcut | GALERIE FOTO

Vezi și - GALERIE FOTO: Mădălina Ghenea ştie? De ce îi este FRICĂ DE SEX actorului celebru care s-a cuplat cu FRUMOASA ROMÂNCĂ

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

Un pădurar din Apuseni câştigă într-o lună de patru ori mai mult decât preşedintele României

Valer Marian e cel care i-a dat drumul lui Voicu în Senat?

Mam

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezență la vot de peste 50% în Harghita

Informația Harghitei acum 22 minute
Peste 50% dintre cetățenii înscriși pe listele cu alegători s-au prezentat la secțiile de votare organizate în Harghita cu prilejul alegerilor locale și europarlamentare. Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central după ora 22:00, pr

UPDATE - Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum 46 minute
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°