Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denisa Nechifor şi Adi Cristea se împacă?! Vezi ce spune frumoasa blondă despre relaţia lor

Publicat in Ziarul Ring, marți 30 aprilie 2013 ·

Denisa a vorbit, în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro, despre planurile pentru sărbătorile de Paşti, despre relaţia actuală cu fotbalistul Adrian Cristea şi despre proiectele sale în carieră. În plan profesional, ea va fi destul de ocupată în următoarea perioadă, dar a găsit totuşi timp pentru o minivacanţă în Moldova, alături de cea mică:

"Suntem destul de aglomerate, o să mergem câteva zile la mare, iar mai apoi la părinţi şi la bunici, în Moldova. Eu ţin foarte mult să ajung de Înviere la Mitropolia din Iaşi,la Sfânta Parascheva", a spus ea.

Întrebată dacă intenţionează să meargă împreună cu fetiţa să îl viziteze pe Adrian Cristea în Belgia sau chiar să se mute acolo, Denisa a precizat că nu are un program bine stabilit, mai ales că nu cunoaşte deocamdată cât timp va mai locui Adi acolo. Cu toate acestea, frumoasa blondă a precizat că de fiecare dată când pleacă acolo, o face cu plăcere, pentru că este vorba despre tatăl Raniei şi e foarte important ca micuţa să crească într-un mediu armonios.

"Vom mai merge acolo, de ce nu!? Este tatăl ei şi mergem oricând cu plăcere, dar mai aşteptăm să se încălzească puţin", a dezvăluit Denisa.

Mai mult, atunci când a fost întrebată dacă cei trei locuiesc împreună pe timpul vizitei în Belgia, a răspuns degajată:

"Evident că nu stăm unul într-o casă şi celălalt în altă casă, şi când vine Adi la noi, vine la noi acasă, doar nu stă la uşă...Aşa considerăm că este normal, doar suntem civilizaţi".

Când a fost chestionată în legătură cu o şansele ca ea şi Adrian Cristea să formeze un cuplu, blonda a specificat că nu va şti niciodată ce îi rezervă viitorul, deşi nu exclude acest lucru:

"Nu ştiu. Cu toată sinceritatea, este Săptămâna Mare, nu ştiu ce va fi pe viitor, nu exclud absolut nimic, dar nu m-am gândit la lucrul acesta în ultima perioadă

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 16 minute
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Victorie pentru partidul aflat la putere în Serbia la alegerile locale din Belgrad,, la şase luni după acuzaţiile de fraudă

HotNews acum 23 minute
Partidul la putere în Serbia a câştigat alegerile la Belgrad, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic duminică seara, la şase luni după un prim scrutin umbrit de fraude, manifestaţii, proteste internaţionale şi în faţa unei opoziţii mai divizate ca

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 8 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 12 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 11 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 9 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°