Există cuvinte emblematice, care au capacitatea de a evoca – nu doar prin sens, prin obiectul desemnat, ci şi prin forma lor lingvistică – o epocă, un spaţiu, o categorie socială. Din această categorie ar putea face parte şi mileu; de aceea, probabil, e greu ca forma în uz (etichetată ca fiind greşită) să fie pretutindeni înlocuită de cea recomandată de norme, milieu. Putem spera ca în cataloagele elegante de produse artizanale să se vorbească de milieuri; în acelaşi timp, evocarea unei vieţi tipice, desfăşurate în cadre tradiţionale, conformiste şi uniforme, ridicol sau emoţionant desuete, nu are cum să renunţe la mileu.

DE ACELASI AUTOR Huzur / "Timp cînd n-ai nevoie să munceşti şi eşti fericit" Opinologi, părerişti, părerologi Eu şi scalpul meu... Humus Memoria colectivă recentă asociază, tipic, mileul cu peştele – produs de serie din perioada comunistă, bibelou din sticlă plasat cu predilecţie pe televizor: „Vă mai aduceţi aminte cînd orice televizor era umbrit obligatoriu de un mileu alb şi apretat, pe care se mai afla o vază cu flori sau un bibelou în formă de peşte?“ (alexandrunegrea.ro). Valoarea emblematică a obiectului şi cea a termenului sînt exploatate de discursul ironic actual: „Fanii OTV au coborît mileul şi peştişorul în bernă după închiderea postului lor preferat“ (timesnewroman.ro); „S-au lansat peştişorii şi mileurile plate, concepute special pentru televizoarele cu ecran plat“ (ibidem); „Plasma ne-a adus în faţa unuia dintre cele mai mari impasuri din istoria noastră: cum punem mileu şi peşte pe ea?“ (tvdece.ro); „Voi investi într-o colecţie exclusivistă de mileuri pentru plasme. Mi se pare cea mai tare nişă de piaţă de la invenţia bibeloului peşte“ (ibidem). Gluma e folosită şi în scop publicitar, de o firmă care oferă aranjamente interioare moderne: „Erau vremuri cînd peştele de pe televizor era rege. Însă, de cînd televizorul a fost