3 mai e Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Cu această ocazie aş dori să evoc personalitatea a trei jurnalişti care, într-o Românie neliberă, într-o Românie în care fiecare cuvânt scris era atent cumpănit şi drastic controlat, în care presa avea arareori dreptul şi libertatea de a nu fi supusă propagandei şi minciunii comuniste, au adus, de la 2000 de kilometri distanţă, vocea adevărului.

Jurnalişti ce s-au aflat la cârma postului de radio Europa liberă.

Noel Bernard

A fost, fără doar şi poate, cel mai popular director al Departamentului românesc al Europei liber. Atât de popular, atât de identificat cu instituţia pe care a condus-o între 1954 şi 1958, iar, mai apoi, între 1966 şi 1981, încât cenzura comunistă a fost silită să îi lase numele tipărit nu doar în articolaşele dinSăptămâna, Luceafărul sau Flacăra în care propagandişti ai regimului încercau să îl compromită, ci chiar în romanul Orgolii al lui Augustin Buzura.

Lui Noel Bernard i se datorează în chip esenţial felul în care Serviciul românesc al Europei libere şi-a înţeles şi şi-a îndeplinit misiunea de informare spre transformare, a servit interesele unei părţi importante, majoritare a societăţii româneşti.

În timpul celui de-al doilea directorat al lui Noel Bernard, Europa liberă în limba română a devenit, pentru milioane de conaţionali de-ai noştri, un post de radio naţional, avanpostul liberalismului occidental pe care dorea să-l anihileze regimul comunist impus de tancurile sovietice. Felul în care Bernard a conceput politica editorială a Departamentului pe care l-a condus, modul în care şi-a ales şi promovat colaboratorii a contribuit decisiv la consolidarea prestigiului de care s-a bucurat ani de zile printre români un post de radio american cu sediul la München, dar care, în cazul în speţă, era unul aşa cum autorităţile de la Bucureşti nu puteau admite, tocmai fiindcă, sp