Să reluăm, aşadar, tentativa de a propune, din perspectiva lucrării filosofului francez Bernard-Henri Levy ,,Aventurile libertăţii” (cu subtitlul pomenit la începutul acestor însemnări) o schiţă doar a unei istorii subiective a intelectualilor aflaţi în linia întâi în ultimele două decenii, fără, fireşte, pretenţia istoricului, ci doar a sincerităţii observaţiei presupusă de
subiectivitatea celui care vede evenimentele condiţionat şi de implicarea nemijlocită în ele, dar şi de situaţia de a le vedea sau numai zări, uneori, de sub şenilele unei sângeroase, în esenţă, schimbări de regim revendicate drept revoluţie.
Dar să ne reamintim mai întâi aventura ,,nesfârşita aventură – căci de data asta, chiar e o aventură – a acelor intelectuali care, fascinaţi de istorie, dar deznădăjduiţi de a juca un rol într-însa, îşi caută un interlocutor, ori un mijlocitor sau un corespondent – da, cred că cel mai potrivit cuvânt e ,,corespondent” – fascinat, la rându-i, dar fără speranţa de a se ilustra în acest domeniu’’(B.H.L.). ,,Clauzele pactului – zice în continuare Bernard-Henry Levy – variază de la caz la caz. Există formula nr.1, zisă a intelectualului consilier al Principelui: ,,sfaturi în schimbul puterii”.
La noi, formula nr.1, justificată prin atâtea argumente ale practicii actului politic sau administrativ postdecembrist – se împleteşte cu ,,pitorescul” susţinut în situaţia deznădăjduiţilor noştri de practica acestora, administrativă sau politică, dinaintea evenimentelor decembriste şi e cuprins, pitorescul, în ,,formula nr.2, cea a ,,funcţionarului intelectual de curte: ditirambi în schimbul iubirii sau al favorurilor”. În ,,epocă” s-a făcut celebră şi o declaraţie de tipul: ,,visez sau îmi doresc sau sunt gata, sunt dispus, sunt fericit să mă angajez şi portar la Cotroceni”, rememorez subiectiv, desigur, însă esenţa asta e şi e vorba de preşedinţia profe
