Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia groazei: si-au abandonat cei trei copii

Publicat in Vremea Noua, vineri 10 mai 2013 ·

SÃRÃCIE O familie din comuna Iana a solicitat autoritãtilor locale sã vinã si sã le ia cei trei copii, pentru cã nu au cu ce sã-i hrãneascã. Lucrurile nu sunt departe de adevãr, însã sunt cu mult mai grave. Sotii Cosieru se certau mai tot timpul din cauza problemelor sociale si de multe ori ajungeau la violentã. De fiecare datã dupã aceste conflicte, cei doi plecau de acasã si reveneau abia peste câteva zile. În tot acest timp micutii, cu vârste cuprinse între trei sãptãmâni si doi ani si patru luni, rãmâneau singuri, în grija bunicii. Noroc de vecini cã mai veneau din când în când cu o farfurie de mâncare! Reprezentantii Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui i-au gãsit pe copii într-o stare greu de imaginat. Ei au fost preluati si gãzduiti la centrul din Bârlad.

Nu vor sã mai audã de copii

Cosmarul a trei copilasi din comuna Iana s-a încheiat marti, a treia zi dupã Paste, când reprezentantii DGASPC Vaslui i-au scos din familie, în urma unei anchete sociale. Cazul a fost monitorizat de ceva vreme de Serviciul de Asistentã Socialã din cadrul Primãriei comunei Iana. Ionut Adrian Totolici, primarul comunei, a ajutat familia Cosieru în mai multe rânduri, si a fãcut tot ce i-a stat în putintã pentru a ameliora relatia între soti. “Sotul a venit la mine si mi-a spus cã sotia a plecat de acasã de câteva zile si nu mai vrea sã stie de copii. Era disperat cã nu are cu ce sã-i hrãneascã si vroia sã-i încredinteze statului. Am chemat-o si pe sotie si ea a spus cã e de acord cu acest lucru. Am încercat sã-i împac spre binele celor mici însã nici nu au vrut sã audã. Au dat o declaratie cã vor sã renunte la copii si apoi am chemat reprezentantii DGASPC Vaslui. Este o familie cu probleme sociale, fãrã venituri. Fiecare dintre soti munceste pe unde apucã si cu chiu cu vai se descurcã. I-am ajutat cât am putut însã dacã nu exist

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 10 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°