Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar, asaltat de jurnalişti la deschiderea Eurovision 2013. Artistul român are un fan special: o bătrânică de 95 de ani

Publicat in Adevarul, luni 13 mai 2013 ·

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, a fost asaltat de presă şi de fani la ceremonia de deschidere a competiţiei, desfăşurată duminică, la Malmo (Suedia). Contratenorul a fost provocat în numeroase rânduri să interpreteze diferite arii de operă, fragmente din piesa lui, „It’s My Life“, ba chiar şi „Merry Christmas“ (Crăciun fericit), în variantă personală.

Cele 39 de delegaţii participante la Eurovision 2013 au defilat duminică seara pe covorul roşu. În ciuda frigului, jurnaliştii şi fanii competiţiei au stat mai multe ore afară, în faţa Operei din Malmö, aşteptându-şi favoriţii.

„M-am simţit foarte bine în mijlocul fanilor şi al presei. Că mă plac sau că nu mă plac, cu toţii au vrut să afle cât mai multe despre mine. Mai mult, unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o lecţie de canto ad-hoc. Iar atunci când vezi atâţia oameni pasionaţi de ceva, când toţi respiră parcă la unison, este imposibil să nu trăieşti momentul alături de ei“, a declarat Cezar la încheierea ceremoniei.

La final, toată lumea s-a îndreptat spre Euroclub, unde petrecerea s-a încins repede. Şi acolo Cezar a fost asaltat de fanii dornici să facă fotografii şi să primească autografe. Printre aceştia s-a aflat şi o bătrânică de 95 de ani, aflată într-un scaun cu rotile, pe care momentul întâlnirii cu Cezar a emoţionat-o până la lacrimi.

Imagini cu Cezar şi echipa Eurovision România în Suedia vor putea fi văzute în următoarea ediţie a emisiunii Drumul spre Malmö, de la TVR 1, astăzi, de la ora 23.00. Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online, pe www.tvrplus.ro.

Cezar va concura în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013, pe 16 mai, unde piesa „It’s My Life“ (muzică şi versuri Cristian Faur) va intra în competiţie pe poziţia 17.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 3 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

Ziua Constanta acum 42 minute
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostati

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 2 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum 38 minute
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Un francez suspectat de spionaj, arestat în Rusia

News.ro acum 2 ore
Comitetul rus de anchetă anunţă joi că au arestat un cetăţean francez suspectat de culegere de informaţii despre activităţi ale armatei ruse, acuzat de faptul că a fost în mai multe rânduri în Rusia, timp de mai mulţi ani, şi s-a întâlnit cu cetăţen

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum 2 ore
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum o ora
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°