Alegerile din Pakistan s-au terminat, în exploziile răzleţe ale atentatelor. Noul premier, Nawaz Sharif, liderul Ligii Musulmane, va trebui să coabiteze cu actualul preşedinte, Asif Ali Zardari, co-liderul Partidului Popular Pakistanez.
Wazir e-Azam (titulatura premierului, adică Marele Vizir) urmează să se instaleze curând, conform Constituţiei care stipulează că şeful partidului câştigător în alegerile parlamentare preia funcţia de prim ministru. Liga Musulmană victorioasă nu e - cum ne-ar putea induce în eroare numele - un partid religios. Dimpotrivă, e unul cât se poate de laic, conservator ca doctrină politică, condus de ultrapragmaticul Nawaz Sharif, un om afaceri de largă cuprindere (businessurile sale şi ale familiei înfloresc din Asia de Sud în Golful Persic). Sharif a mai fost premier, în două mandate (1990-1993 şi 1997-1999), a fost şi guvernator al Punjabului (cea mai populată provincie a Pakistanului), iar acuzaţiile de corupţie l-au însoţit pretutindeni. Dar ce înseamnă o acuzaţie de corupţie - oricât de impresionante ar fi cifrele, într-un spaţiu cultural care are pentru şapgă zeci de sinonime?
Preşedintele cu care va trebui să coabiteze e nimeni altul decât văduvul Benazirei Bhutto. Cunoscut şi ca Domnul 10%, Asif Ali Zardari este un personaj legendar, care – pe vremea când straşnic de frumoasa şi instruita sa soţie ocupa funcţia de premier – îi dijmuia cu 10 la sută pe toţi cei care aveau contracte cu Statul. Dacă vrenunul avea proasta inspiraţie să refuze, Zardari devenea nepoliticos, iar respectivului i se putea întâmpla precum amărâtului de milionar căruia i-a legat de picior o bombă artizanală cu telecomandă şi l-a trimis la bancă să scoată ce-i datora. Asta e însă o glumă între prieteni, faţă de acuzaţia că şi-ar fi ucis cumnatul, pentru care a şi făcut vreo opt ani de puşcărie.
Nu se poate să nu vă amintiţi de Benazir Bh
