Se întâmplă din ce în ce mai des să ne întrebăm ce se întâmplă de fapt cu noi, încercând să ne explicăm stările de angoasă, confuzia şi nerăbdarea, fără a ajunge însă la o soluţie, o motivaţie sau o rezolvare clară şi de durată. Orgoliul care ne provoacă aceste stări este şi motivul pentru care salvarea nu se arată.

Sufocat de nevoi imediate, omul nu mai ajunge prin nimic la esenţial, la Adevărul care, indiferent de calea aleasă, ne ajută să mergem mai departe. O dorinţă satisfăcută duce la o dorinţă şi mai puternică, ajungându-se la un colaps provocat de propria greutate, o cantitate fără folos obţinută doar din ambiţie. Cauzele sunt intens căutate, dar nu acolo unde trebuie. Tendinţa de a acuza, de a căuta vina în altă parte ne îndepărtează de locul unde trebuie căutat cu adevărat. Imaturitatea cu care au fost abordate noţiuni precum progresul sau dezvoltarea, de altfel superficialitatea cu care au ajuns să fie înţelese majoritatea elementelor care stau la baza evoluţiei reale, cu accent pe corectare, reprezintă efectul individualizării şi al iluziilor create de avatarurile modernismului.

O dorinţă satisfăcută duce la o dorinţă şi mai puternică, ajungându-se la un colaps provocat de propria greutate, o cantitate fără folos obţinută doar din ambiţie.

Procesul neunitar prin care lucrurile se transformă duce omenirea spre o fundătură din care se poate ieşi pe două căi: calea luminoasă, prin acceptarea problemelor şi schimbarea voită, conştientă, cu accent pe ego, sau calea dureroasă, prin care omenirea va fi forţată să revină la coordonatele care i-au dat starea de echilibru, prin studierea serioasă a cauzelor şi acceptarea unei tradiţii spirituale. Omenirea îşi trăieşte vârsta sumbră, trece prin cea mai întunecată perioadă, criza de natură spirituală fiind scânteia care va aprinde răsăritul. Vestea bună este că schimbarea se apropie, Natura îşi cont