În perioada 9-11 mai s-a desfășurat la Iaşi a V-a ediţie a Expoziţiei Europene a Creativităţii şi Inovării Euroinvent 2013, competiţie organizată de Forumul Inventatorilor Români, în colaborare cu Europe Direct Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi.
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a participat la această manifestare știinţifică alături de expozanți din 16 țări (Croaţia, Iran, Egipt, Coreea de Sud, Canada, Bulgaria, Malaysia, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Tunisia, Ucraina, Rusia etc.) cu invenţii realizate de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Știinţa Calculatoarelor.
Premii importante pentru Adrian Graur şi Dorel Cernomazu
Marele premiu Euroinvent 2013 a fost acordat, de către juriul internațional, prof. univ. dr. ing. Dorel Cernomazu, cadru didactic al Departamentului de Electrotehnică din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Acesta deţine, de asemenea, și titlul „Inventator de elită”, clasa I, acordat de Comisia de Inventică a Academiei Române. Dorel Cernomazu a realizat în cei 40 de ani de activitate peste 380 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenţionale şi energetică solară, invenții brevetate sau aflate acum în curs de cercetare a brevetabilității.
La rândul său, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a primit Premiul Special al Salonului Euroinvent 2013, din partea Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.
Laureaţii medaliilor de aur
USV a obţinut şase medalii de aur. Echipa formată din Radu Pentiuc, Lorin Cantemir, Adrian Graur, Ştefan Gheorghe Pentiuc, Cezar Popa, Leon Mandici, Daniela Irimia, Crenguţa Bobric, George Mahalu şi Dorel Cernomazu a primit medalie de aur pentru invenţia „Electromagnetic Motors Wheel Drive”.
Totodată, Dorel Cernomazu, Leon Mandici şi