La colţul străzilor Nicolae Iorga şi Henri Coandă, a rămas una dintre casele într-adevăr frumoase din acest cartier al oraşului, încă ferit pînă acum de agresiuni, aşa cum este pitit între Bulevardul Lascar Catargiu şi Calea Victoriei. O clădire mai mult lungă decît înaltă, deoarece, neavînd etaj, se întinde în formă de L pe cele două străzi care se întîlnesc acolo. S-au păstrat anexele din fundul curţii, desigur – vechile grajduri şi locuinţa servitorilor. În curte, cîteva busturi – atît de urîte şi de stîngace, încît nu pot fi decît încercările de atelier ale unor elevi cu desăvîrşire lipsiţi de talent, de prin anii realismului socialist – îl înconjoară pe acela banal, dar decent, al stăpînului de altădată al casei. Fiindcă o placă pe zid anunţă că acolo se găseşte un muzeu, purtînd numele doctorului George Severeanu (1879-1938). Nu ştiu dacă data morţii e corectă, căci în cartea lui Petre Oprea – de care va fi vorba mai departe – se găseşte anul 1940. Oricum ar fi, aici putea fi văzută,Colecţia de artă „Maria şi George Severeanu“ (Maria a dispărut din inscripţie). Am vizitat-o pe vremuri, dar poarta e închisă cu lacăt. Mulţi ani, clădirea a aşteptat reparaţii, din ce în ce mai necesare, iar cînd restaurarea a fost gata, s-a deschis numai pentru inaugurare. Acum, dacă suni la telefon, se pare că numărul e nealocat. Alt număr de telefon este indicat pentru altă adresă, pe strada Berzei, unde, continuînd ancheta, mi s-a răspuns: „Nu e nici un Muzeu Severeanu.“ „S-a mutat?“ „Nu, e tot acolo“ – adică în strada Coandă. N-am putut afla mai mult de la instituţia de care depinde – Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.

DE ACELASI AUTOR O invitaţie la apărarea oraşului Din reviste vechi Arhitectul Călinescu Oraşul uitat Severeanu a fost chiar director al Muzeului Municipal, la înfiinţarea sa, în 1931. Colecţia proprie – care exista din 1929 – cupri