Duminică, 19 mai, de la ora 20.30, artista revine cu un nou proiect muzical alături de fostul soţ, compozitorul Virgil Popescu. Concertul Oana Sîrbu & Friends va avea loc la Bistro Restaurant Jazz Book, preţul biletului fiind de 20 de lei.
Cântăreaţa mizează în continuare pe muzica de calitate: „Nu e un proiect de jazz, e o continuare a unui început care a avut loc în urmă cu cinci ani, ideea de a cânta live cu trupă. Prima componenţă a trupei s-a numit «Hight Class Band» pentru că ne-am dorit să cântăm muzică de calitate pentru oamenii care apreciază genul acesta şi care sunt destul de mulţi în România”.
Lucrează doar cu profesionişti
Noul proiect al Oanei Sîrbu se bazează exclusiv pe tineri absolvenţi de Conservator. „A fost destul de dificil la început, dar s-au adaptat pentru că i-am văzut implicaţi în fel şi fel de alte proiecte profesioniste. Unul singur dintre ei a rămas în componenţa actuală: chitaristul. Cu Virgil Popescu eu colaborez de mai bine de 25 de ani - e un muzician desăvârşit -, el venind cu ideea de a face un proiect bazat exclusiv pe muzică de calitate, realizat cu oameni care au multă experienţă în spate: Puiu Pascu, unul dintre cei mai buni pianişti de la noi, Virgil Popescu, bass, Titi Herescu, percuţie, şi Claudiu Răducan, chitară acustică”, ne-a spus artista.
Jazz, funky şi evergreen
Ce stil va aborda Oana Sîrbu? „Împreună cântăm un fusion: muzică pop, baladă, bossa nova, samba şi teme de evergreen, teme de jazz. Nu ne bazăm exclusiv pe jazz, dar cântăm un fusion între toate stilurile astea, chiar şi funky. Vreau să transmit emoţie şi cred că oamenii au nevoie şi de genul acesta de muzică, şi de linişte, să iasă la un pahar de vin bun, să asculte şi, de ce nu, să danseze pe un evergreen”, a declarat, pentru „ring”, Oana Sîrbu.
A lansat „Un altfel de portret”