Am intrat în clădirea Turnului de Control de la Aeroportul Otopeni cu aceeaşi întrebare plimbîndu-mi-se prin cap: „Într-o lume atît de haotică şi dezordonată ca a noastră, cum reuşesc aceşti oameni să păstreze, totuşi, ordinea?“ Îmi închipuiam deja că voi da, probabil, peste nişte persoane încruntate şi încordate, care numai de stat la poveşti cu noi nu vor avea timp. Gîndul mi s-a schimbat în fix trei secunde, după ce l-am cunoscut pe Gheorghe Marin, supervizorul de trafic al Turnului. A făcut Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie, la „Bobocu’“, şi lucrează în aviaţie de 35 de ani. A fost cel care ne-a cules de la intrare şi ne-a purtat pînă în inima Turnului, începînd să ne povestească vesel despre simulatorul de la demisolul clădirii. Odată ajunşi acolo, îi întîlnim şi pe Vasile Ţocu, directorul DSNA (Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană) Bucureşti, din cadrul ROMATSA (Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian) şi pe una dintre colegele sale, Ioana Galan, care ne-au primit cu bucurie şi cu nerăbdarea de a ne arăta cît mai mult din activitatea lor.

DE ACELASI AUTOR În jurul lumii Printre nori Limita (nu) e cerul Faţa nevăzută a zborului Comparînd căile aeriene cu nişte autostrăzi care se intersectează pe toate cele trei axe, Ioana Galan îmi explică modul în care spaţiul aerian este împărţit în trei: turnul de control, care dirijează decolările şi aterizările, de la sol pînă la 2000 de picioare (cam 600 de metri), apoi approach-ul (zona de apropiere), care dirijează pe suprafaţa de deasupra, acoperind spaţiul respectiv sub forma unei „ciuperci“, după care urmează ACC (Area Center Control), care dirijează, no limit, tot ce există mai sus de altitudinea acoperită de approach.

„Turnul de control, care e un organ de dirijare pe aeroport, are ca principală misiune să evite coliziunile aeronavelor cu restul. Al doilea scop al său este să f