● Daft Punk, Random Access Memories, Daft Arts/ Columia Records, 2013
„Bob, tocmai mă uit la chestia despre care vorbea Jack mai devreme şi nu e, cu certitudine, un corp ceresc. E un obiect strălucitor care se tot roteşte, pentru că îl văd luminînd intermitent. (...) Nu ştiu dacă asta îţi îmbunătăţeşte situaţia, dar există acolo ceva într-adevăr straniu.“ Cuvintele ultimului om care a pus piciorul pe lună, Eugene Cernan, se aud pe prologul ultimei piese de pe cel mai aşteptat album al anului. Şi, da! Ultima lui frază ar putea fi o bună figură de stil ataşată celui mai proaspăt opus Daft Punk – Random Access Memories, noul şi supralicitatul album al binomului francez, care poartă cu el ceva din misterele ufologiei. Nu neapărat în sensul bun al poveştii.
DE ACELASI AUTOR Sofistipop Drama King Queer Pop E suflet în aparat - din nou Dacă această ultimă piesă deschisă de înregistrarea vocii lui Cernan – Dumnezeule mare, unul dintre cele doar două sample-uri de pe un album DP!!! –, numită „Contact“, e o creaţie mai deloc pasabilă cu ale sale apetenţe pentru un retrofuturism sonor foarte, foarte la îndemînă, albumul însuşi funcţionează într-o schemă tehnică care, prea adesea, îi dă aerul unei pastişe lipsite de amănuntul care să-i legitimeze şi să-i valideze relaţia cu sursa. Asta dacă nu consideraţi că vocoderizarea infinită a vocilor ar putea fi sarea şi piperul acestei legături dintre muzica cu care au crescut şi cea pe care o (pot) produc(e) Thomas Bangalter şi Guy-Manuel de Homem-Christo. Sînt pe RAM momente care mă contrazic, dar ele funcţionează aproape exclusiv graţie aportului unor muzicieni chemaţi în studio pentru a-şi reitera cu fidelitate un trecut cu care a crescut generaţia 40, 40+. Ce-ar fi „Give Life Back to Music“ şi „Lose Yourself to Dance“ fără chitările lui Nile Rodgers şi ale mai puţin cunoscutului Paul Jackson Jr.?! Sau interminabila
