Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra a fost alãturi de colegi la banchet

Publicat in Vremea Noua, miercuri 29 mai 2013 ·

SOLIDARI Ieri, de la ora 12.00, a avut loc banchetul de sfârsit de liceu, organizat de clasa a XII-a, clasa în care a învãtat si Alexandra Profire. Initial, colegii au vrut sã amâne acest moment, însã vestile bune primite de la Iasi i-au îmbucurat. Pentru ca si Alexandra sã fie prezentã la banchet, ei au pregãtit un clip de câteva minute, continând fotografii din toti anii de liceu. Cu totii au numai cuvinte de laudã despre ea si sperã sã se facã bine cât mai repede.

Ieri, colegii Alexandrei Profire s-au întâlnit la banchetul organizat cu ocazia absolvirii liceului. Nici acum nu si-au revenit din socul pe care l-au avut la aflarea cumplitei tragedii. Este greu de descris atmosfera din clasã. Pe de o parte tristi, pe de altã parte bucurosi cã starea de sãnãtate a Alexandrei este mai bunã, colegii au avut numai cuvinte de laudã. “Eu locuiesc într-o localitate învecinatã si de cele mai multe ori fãceam împreunã naveta. Am si eu o fetitã si cum ea are un bãietel, vã dati seama, aveam ce discuta. Mergeam amândouã la cumpãrãturi si eram prietene foarte bune. Stiu cã au apucat sã îsi facã fundatia la casã, cu gândul cã o vor termina în curând si se vor muta în ea imediat dupã nuntã. Nu stiu ce se va întâmpla acum. Este groaznic. Dacã ati sti ce greu este sã ai un copil, sã vii la scoalã în fiecare zi si sã ai si rezultate excelente la învãtãturã! Alexandra nu s-a dat bãtutã niciun moment. E o fire luptãtoare. De aceea cred cã se va face bine si va depãsi acest moment din viata ei. Va fi greu, dar cu ajutorul nostru, colegi, prieteni sau familie, va reusi. Sã te faci bine Alexandra si sã vii cât mai repede acasã!”, i-a urat Iuliana Butonoi, prietenã si colegã de clasã. Si colega de bancã a Alexandrei a rãmas marcatã de cumplita veste: “Când am aflat ce s-a întâmplat mi s-a fãcut pielea de gãinã. Tremuram toatã. Am plâns încontinuu. Nu-mi venea sã cred cã e vo

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 59 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°