Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.000 de elevi şi preşcolari au participat la Carnavalul Copiilor

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Peste 2.000 de copii din Gura Humorului au participat ieri la un carnaval organizat pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului. Devenit deja o tradiţie în Gura Humorului, Carnavalul Copiilor a scos în stradă preşcolarii din grupele mari şi elevii claselor I-VIII de la cele trei şcoli gimnaziale şi două grădiniţe din acest oraş. Copii au defilat cu baloane colorate pe drumul european 85, punctul final fiind centrul oraşului Gura Humorului, acolo unde au fost întâmpinaţi de primarul Marius Ursaciuc.

Miile de copii au umplut centrul oraşului, iar Marius Ursaciuc le-a spus că „sunt mândru, acest oraş are viitor. La mulţi ani, Gura Humorului! La mulţi ani, dragi copii!”. După ce au petrecut câteva zeci de minute în centrul oraşului, copiii de grădiniţă au rămas să asiste la un spectacol organizat special pentru ei, iar elevii s-au mutat pe E 85 (drum închis circulaţiei rutiere), acolo unde au fost organizate spectacole, concursuri sportive şi distractive. Toţi copiii care au participat la carnaval au primit dulciuri. Marius Ursaciuc a ţinut să precizeze că dulciuri au primit şi copiii din grupele mici şi mijlocii, care, din cauza vârstei prea mici, nu au fost prezenţi la carnaval.

Carnavalul Copiilor este o manifestare organizată pentru prima dată în urmă cu doi ani, la iniţiativa a două şcoli generale. Manifestarea are mari şanse să devină de o amploare mult mai mare, având în vedere că primarul din Gura Humorului a anunţat că la ediţia de anul viitor intenţionează să promoveze o competiţie de care alegorice. „Vom premia cu sume importante cele mai frumoase care alegorice realizate de fiecare şcoală şi grădiniţă din Gura Humorului”, a spus Ursaciuc.

Peste 2.000 de copii din Gura Humorului au participat ieri la un carnaval organizat pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului. Devenit deja o tradiţie în Gura Humorului, Carnavalul Copiilo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 15 minute
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

CSAT, convocat de preşedintele Klaus Iohannis pe 20 iunie. Analiza privind transferul unui sistem PATRIOT către Ucraina se află pe ordinea de zi a şedinţei

Mediafax acum 43 minute
Administraţia Prezidenţială a publicat, marţi, ordinea de zi a şedinţei CSAT, convocată de preşedintele Klaus Iohannis, joi, 20 iunie 2024, începând cu ora 13.00, la Palatul Cotroceni. Printre subiectele cuprinse pe ordinea de zi se numără: obiectiv

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum o ora
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum o ora
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

BCR, alături de Academia de Sustenabilitate, continuă să susțină eforturile antreprenorilor în tranziția către sustenabilitate

Gandul acum o ora
Uniunea Europeană a stabilit o strategie pentru a atinge o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2050, iar sustenabilitatea este un termen pe care îl auzim din ce în ce mai des în comunicarea companiilor. Dar, oare,

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum o ora
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu >> FRF prezintă adversarele României

UPDATE - ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand a depus plângere penală împotriva şefului AEP, Toni Greblă / Edilul: Deja am surprins reprezentanţi PSD care umblau în saci

News.ro acum 15 minute
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, a depus o plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă „pentru abuz în serviciu, pentru modul defectuos în care

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°