Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea Bezdin, bijuterie unicat în România

Publicat in Adevarul, vineri 7 iunie 2013 ·

Unul dintre obiectivele turistice mai puţin cunoscute care te fac să te întorci din drum este şi Mănăstirea Bezdin din judeţul Arad. Este vorba despre o biserică veche, nu foarte mare, dar care este înconjurată de un peisaj de nedescris.

Aceasta este înconjurată de pădure şi cufundată în linişte. Cei care ajung la Arad, merită să mai facă 36 de kilometri pentru a admira una dintre puţinele mănăstiri ortodoxe sârbe din România, dar şi locul de basm în care e ridicată. Problema este că autorităţile locale încă n-au învăţat cum să atragă turiştii.

Locul este pur şi simplu încântător şi poate fi remarcat chiar de pe şoseaua naţională ce leagă Aradul de Periam. În timp ce unele asociaţii se luptă ca Lunca Mureşului să rămână o zonă protejată, alte asociaţii încearcă să dezvolte turismul în zonă.

După cum spuneam Mănăstirea Bezdin este unică în România şi se numără printre puţinele lăcaşuri de cult ortodoxe-sârbeşti din ţară. Măicuţa Anghelina are grijă de ctitoria de la Bezdin, dar şi de cele 20 de camere ale mănăstirii care îi găzduiesc pe turişti şi pe pelerini. Cândva, locul era populat de zeci de călugăriţe, însă vremurile grele prin care a trecut mănăstirea în regimul comunist au scufundat Bezdinul în singurătate. Mănăstirea are hramul „Adormirii Maicii Domnului”, acolo se ajunge de pe şoseaua Arad-Periam, pe un drum care se ramifică spre dreapta la intrarea în satul Munar. De aici trebuie să mai parcurgeţi cinci kilometri, dar drumul nu va fi plictisitor, pentru că veţi fi cuceriţi de pădurea din Lunca Mureşului. Numele mănăstirii vine de la pârâul Bezdin, care formează în zonă mai multe mlaştini pline de stufăriş şi nuferi. La prima vedere, lăcaşul seamănă cu un conac boieresc.

Construirea mănăstirii a început în 1539 prin râvna lui Iovan Iaksici din Nădlac, care a şi trăit aici. Se întâmpla pe vremea arhimandritului Ioasaf Milutinovici, iar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 15 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 45 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 37 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

eMAG: Numărul comenzilor înregistrate de antreprenorii care vând pe marketplace-ul regional al companiei s-a majorat cu 23% în 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Cei 56.000 de selleri care vând pe marketplace-ul regional eMAG, în România, Bulgaria şi Ungaria, au înregistrat în 2023 cu 23% mai multe comenzi faţă de anul precedent, evoluţie susţinută şi de investiţii de 251 mil. lei realizate de companie în ul

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°