Mai întâi, câteva din comentariile dumneavoastră: „Ceea ce s-a constatat şi datat aproape cu exactitate este faptul că limba latină a coloniştilor a preluat cuvinte din fondul dac formând apoi protoromâna.

Ea s-a format aproape concomitent în toate zonele stăpânite şi supravegheate de romani, adică de vorbitorii, volens-nolens, de latină vulgară, dar vatra ei, adică zona în care s-a vorbit cel mai mult a fost Banatul (integral), Oltenia, Tribalia, Transilvania. Exact zona golită de daci. Calcule destul de simple arată că în Dacia Romană nu a rămas mai mult de 25% din populaţia autohtonă. Aceasta dă extraordinara unitate geografică a limbii române. Atrag însă atenţia că formarea ei nu a început o dată cu anul 106 e.n. S-au format mai întâi expresii traco-romane în Tracia începând cu 300 de ani în urmă şi expresii daco-romane imediat după cucerirea Daciei dintre Dunăre şi Munţii Balcani, adică cu circa 150 de ani înainte de invazia de la nordul Dunării. Coloniştii iliro-romani, traco-romani şi daco-romani aduşi din sudul Dunării, inclusiv daco-romanii formaţi prin răpirile din secolul I e.n. au inventat primele idiomuri daco-romane şi protoromâne alături de puţinii daci rămaşi şi de veteranii şi administraţia romană care vorbeau latina vulgară şi de cancelarie. Dobrogea, sudul Moldovei şi al Basarabiei şi Banatul erau de mult cucerite, iar Muntenia a avut un rol militar de excepţie în cadrul Moesiei Inferior. Nucleul în care s-a accelerat formarea limbii române a fost, astfel, înconjurat de largi provincii în care acest proces începuse de cel puţin 100 de ani! (Marian Bogdan Tesileanu)

„Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că