Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA, sub cod galben de PLOI și INUNDAȚII. O nouă avertizare meteo va fi emisă luni. Dunărea nu reprezintă un pericol

Publicat in Vremea Noua, vineri 7 iunie 2013 ·

Autor: Ana-Maria Adamoae

Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă se vor reuni astăzi, la ora 9.00, la Palatul Victoria, într-o şedinţă condusă de vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, precum şi de către ministrul de Interne, Radu Stroe, pe tema avertizărilor hidrologice.

La ședința de la Guvern, directorul Administrației Naționale de Meteorologie a precizat că avertizarea meteorologică care expiră astăzi nu va prelungită, chiar dacă ploile vor continua și în weekend. Însă, de luni, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar cantitățile de precipitații vor fi mult mai însemnate.

“Avertizarea de astăzi nu va fi prelungită, dar asta nu înseamnă că mâine nu plouă, va ploua în aproape toată țara, dar nu vor fi cantități mari. Va ploua și duminică, dar mai rar. Până luni dimineață nu vom emite o atenționare, însă, luni dimineață este posibil să fie emisă o nouă atenționare, valabilă până miercuri, când vor fi cantități de apă și mai importante. Însă nu putem preciza încă despre ce zone este vorba. Este o perioadă de instabilitate, dar cantitățile de precipitații la nivel național nu sunt atât de înspăimântătoare ca în Germania, Cehia sau Austria, unde a fost cod roșu de precipitații, cu cantități de peste 100 l//mp timp de două zile”, a precizat Ion Sandu, directorul ANM.

Când ajunge viitura de pe Dunăre în România

Referitor la situația din Europa, unde ploile torențiale și apele revărsate ale Dunării au făcut ravagii în ultimele zile, autoritățile române susțin că România nu se va confrunta cu o situație similară, cel puțin în următoarele câteva zile.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, “situația de pe Dunăre nu este îngrijorătoare și nu sunt motive de îngrijorare nici astăzi, mâine sau chiar poimâne”.

La rândul lor, reprezentanții Institutului Național de Hidrologie au precizat că “ast

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 20 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°