Ce se vede de pe margine? Împiciorongaţii (de la Putere) şi Famelicii (din Opoziţie) au încins o miuţă constituţională, legându-i lui Crin Antonescu fluierul de gât.
I-au zis ”Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României”. De câteva săptâmâni, driblează concepte, cară amendamente, faultează logica, mingicăreşte un conţinut normativ a cărui miză îmi scapă.
Mulţi chibiţi, nici un constituţionalist.
Ştiam că a construi o constituţie e un act solemn. O constituţie vorbeşte despre aspiraţii, valori, principii, consacră evoluţia unui popor, aşază structuri socio-economico-politice, consfinţeşte drepturile fundamentale ale cetăţenilor, defineşte puterea de stat. Orice revizuire a constituţiei ar trebui să fie o sărbătoare a spiritului, cel mai bun prilej de a educa un electorat care trebuie să-şi asume suveranitatea în cunoştinţă de cauză.
Ce putem deduce din miuţa constituţională a unor personaje de formaţie intelectuală incertă, care şi-au plătit înaltele dregătorii în zahăr şi ulei? Că vom avea un fel de republică parlamentară cu preşedinte ales. Dar de ce s-ar mai osteni poporul să-l aleagă, dacă va fi emasculat de atribuţii? Îl poate planta Legislativul, ca pe bunica lui Bulă, în pervaz la Cotroceni.
Nici experienţa unei republici semi-prezidenţiale, cum este România de după Revoluţie, nu ne-a adus măreţe împliniri. În ultimii 9 ani, ne-a împins spre un soi de prezidenţialism arţăgos şi blocaje instituţionale. Pe de altă parte, o formă de guvernământ curat-prezidenţială, ca în Statele Unite, la noi ar fi mereu suspectată de a aluneca spre dictatură. Soluţia cea mai bună pare a fi, teoretic, o republică parlamentară, dacă facem abstracţie de numărul şi calitatea actualilor aleşi şi privăm poporul de satisfacţia de a-şi vota preşedintele.
Însă la c
