Încerc să înţeleg. Cum e posibil ca şeful unui partid membru al familiei populare europene să afirme că Partidul Comunist Chinez are aceleaşi valori şi aceeaşi atitudine faţă de cetăţean ca şi el? Întrebarea are sens, câtă vreme nici măcar Ion Iliescu n-a îndrăznit să le propună românilor, drept reper politic, Beijingul. Într-adevăr, atunci când, după 1990, căuta referinţe externe, fostul preşedinte a citat modelele suedez şi sud-coreean, dar niciodată China populară. În zilele noastre, până şi Partidul Alianţa Socialistă, care asumă moştenirea PCR, pare să prefere admiraţiei faţă de PCC integrarea în reţeaua Stângii Unite de la scară europeană. Cum se face, atunci, că Vasile Blaga priveşte, în 2013, spre "colegii chinezi"? Să fie vorba despre trecutul său din Internaţionala socialistă, care iese la suprafaţă, în mod necontrolat şi exprimat cu stângăcie? Ori e vorba despre admiraţia oarbă faţă de un model de partid în care autoritatea nu e contestată? Oricum ar sta lucrurile, faptul că Vasile Blaga nu a ţinut să nuanţeze declaraţia sa e îngrijorător. Cum declaraţia sa a fost făcută pentru uz intern, înseamnă că ori nu-i pasă de valori, ori vrea să anunţe o reorientare radicală a partidului pe care-l păstoreşte. Cei care i-au sărit în apărare nu au clarificat chestiunea. Pentru a-l proteja pe şeful PDL, un secund de-al său a spus: cine-l critică pe Blaga jigneşte poporul chinez. Altcineva a adăugat: China are o creştere economică impresionantă, aşa că exerciţiul de admiraţie e justificat. Asemenea reacţii stârnesc, de bună seamă, zâmbete. Nici măcar un elev de gimnaziu nu mai confundă economia de piaţă cu cultura politică totalitară sau - cu atât mai puţin - un popor cu un partid unic. "De ce nu eşti şi tu mai indulgent?", mă întreabă un amic, rămas fidel lui Blaga. I-am răspuns că, atunci când e vorba despre "înfrăţirea cu colegii chinezi", prefer să-i urmez pe Li