Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Dusa: 15 piloti si 83 de tehnicieni vor fi pregatiti pentru a opera avioanele F-16

Publicat in HotNews, joi 20 iunie 2013 ·

Un numar de 15 piloti si 83 de tehnicieni vor fi pregatiti pentru a opera avioanele F-16 pe care Romania le va achizitiona din Portugalia si SUA, iar pentru ca aparatele sa fie functionale in Romania e necesara modernizarea aeroporturilor de la Fetesti si Campia Turzii, spune ministrul Mircea Dusa.

Prezent vineri la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, unde a asistat la ceremonia de absolvire, ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat ca zeci de specialisti din armata romana vor fi pregatiti pentru a opera cele 12 avioane militare F-16 care vor fi achizitionate, transmite Mediafax.

Ministrul Apararii a precizat ca avioanele de lupta nu vor fi achizitionate doar din Portugalia, ci si din Statele Unite ale Americii, fiind vorba despre un acord intre guvernele celor trei tari.

"Este un obiectiv indraznet. Dupa negocieri cu cei care detineau avioane compatibile cu avioanele din NATO si cu avionica din NATO, am ajuns la concluzia sa achizitionam avioane din Portugalia si SUA, pentru ca toata lumea vorbeste de Portugalia, dar acesta este un acord interguvernamental intre Romania, guvernul portughez si guvernul Statelor Unite", a spus Mircea Dusa.

El a precizat ca pentru operarea celor 12 aeronave vor fi instruiti 15 piloti militari romani si 83 de tehnicieni, "incepand cu ingineri, mecanici si tot aparatul tehnic care deserveste o astfel de escadrila".

Potrivit lui Dusa, costurile pentru pregatirea pilotilor si a tehnicienilor sunt incluse in pretul pe care Romania il va plati etapizat, pana anul 2017, pentru cele 12 avioane militare vechi.

Dusa a mai spus ca in acest pret sunt incluse, de asemenea, modernizarea si dotarea avioanelor, respectiv dotarea acestora cu motoare noi si achizitionarea de tehnica de ultima generatie si munitie.

Ministrul Apararii a mai spus ca, pentru ca cele

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 7 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 4 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 4 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 8 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°