Într-un articol publicat în Adevărul literar şi artistic din octombrie 1933 – intitulat „Anecdote cu tîlc“ –, Aristarc (G. Călinescu) porneşte, ca întotdeauna, de la o glumă banală şi ajunge la o concluzie ceva mai complicată. Spune moralistul mizantrop că „o bătrînă asupra căreia desele accidente de tren făcuseră o adîncă impresie, se plimba scrutătoare prin faţa vagoanelor, nehotărîndu-se în care să se suie.“ Obosită, probabil, de atîta incertitudine, eroina îşi ia, la un moment dat, inima în dinţi şi îl abordează ferm pe şeful de tren: „Care vagon este periculos, la caz, Doamne fereşte, de accident?“ Acesta îi răspunde, cu siguranţă profesională, că, neîndoios, primul şi ultimul. Atunci, bătrîna întreabă plină de indignare: „La ce dracu’ le mai pune?“ Asociaţia călinesciană, deşi neaşteptată, este – vorba criticului însuşi – plină de „tîlc“. Aristarc notează că, aidoma „babei noastre judecă şi unii scriitori bătrîni sau tineri. Pentru cei tineri, vagonul care deraiază în literatură e acela al bătrînilor; pentru cei bătrîni, acela al tinerilor. Şi toţi se întreabă: «La ce dracu’ le mai pune?», nedîndu-şi seama că aceşti doi termeni sînt inevitabili, că numărul doi presupune numărul unu, că generaţia actuală presupune pe cea antecedentă şi celelalte.“ Altfel zis, oricît de sofisticat, în problemele fundamentale de supravieţuire (fie ea şi culturală ori istorică), individul se dovedeşte elementar, renunţînd nu doar la fineţe, ci chiar la raţionalitate.

DE ACELASI AUTOR Despre autoscopie Politică de anvergură Relaţii internaţionale Tradiţii strămoşeşti Conflictul dintre generaţii – desfăşurat cu precădere în lumea creatorilor (artistici, ştiinţifici şi politici) – reprezintă, bineînţeles, o realitate universală şi umană, fiind imposibil de delimitat cronologic, psihologic, etnic şi mentalist. Ciocnirea vîrstelor spirituale face parte, în ultimă instanţă, d