Se spune că numai până la 25 de ani organismul nostru este cu adevărat tânăr. Începând cu această vârstă, se instalează, încet-încet, zi după zi, procesul de îmbătrânire. Modul în care avansăm în vârstă depinde într-o foarte mare măsură de atenţia pe care o dăm detaliilor în îngrijirea pielii şi a întregului aspect. Mâinile pătate
Reducerea nivelului colagenului conduce la un aspect osos al mâinilor, cu vase de sânge vizibile şi inestetice. De asemenea, după o anumită vârstă pot să apară pete maronii pe piele şi alte semne ale afectării cutanate din cauza expunerii necontrolate la soare.
Ce e de făcut
Aplică zilnic cremă cu factor de protecţie solară ridicat pe dosul palmelor pentru a preveni deteriorarea suplimentară a pielii în urma expunerii la soare. De asemenea, este esenţial să-ţi menţii mâinile corect hidratate tot timpul, spune dermatologul american Lisa Airan, citat de health.yahoo.net.
Evită oja închisă la culoare, fiindcă scot în evidenţă imprefecţiunile mâinilor, subliniază Rodica Constantin, trainer în domeniul îngrijirii unghiilor în cadrul Red Door Spa din SUA.
Există tratamente pe care le poate aplica medicul: cu laser, pentru a estompa petele de la soare; cu soluţii de umplere care să elimine aspectul osos al acestora. Se poate utiliza şi terapia fotodinamică (un tip de terapie bazată pe lumină pentru atenuarea petelor specifice înaintării în vârstă). Aceasta stimulează şi producţia de colagen.Ridurile de pe gât
Le poţi preveni folosind zi de zi, dimineaţa şi seara, cremă hidratantă, aceeaşi pe care o aplici pe faţă. Atunci când pielea începe deja să se încreţească, utilizează o cremă care să aibă peptide în compoziţie, fiindcă acestea stimulează producţia de colagen. Desigur, este esenţial să aplici şi în zona gâtului, dar şi a decolteului cremă cu factor de protecţie solară de minimum 30.
Ce e de făcut @N_