Trebuie să recunosc, nu mă simt confortabil dându-mi seama că schimbarea conducerii instituţiei Operei bucureştene aduce automat schimbări competiţiei tinerilor vocalişti; deşi – de ne gândim bine - fiecare conducere, în mod legitim, îşi poate asuma propriile formule de organizare, de repertoriu, de management.

Competiţia – o realitate necesară în mod absolut

În fond concursul vocilor tinere constituie o realitate în sine, benefică în ambele sensuri. Îi pune în antrenament susţinut, de lungă durată, pe tinerii competitori. Aduce în faţa publicului voci noi, proaspete, ştiute şi neştiute, prezenţe artistice promiţătoare şi – de ce nu? – viitoare vedete ale scenei lirice. Inclusiv ale celei bucureştene.

N-ar fi drept de n-aş recunoaşte că actuala structură a concursului este mai eficientă decât cea precedentă. Frumoasă idee, la vremea respectivă fiecare competiţie în parte era dedicată câte unei mari personalităţi a teatrului nostru liric.

Continuitatea, o stare a normalităţii

Ar fi firesc ca în continuare, de la o ediţie la alta, câte un premiu special să fie închinat memoriei câte unui alt mare artist care a animat scena lirică românească. Actuala structurare a competiţiei reţine un atribut al evenimentului bine construit. Concertul de Gală a dispus de un fast propriu marilor evenimente. Strălucire, pregnanţă capabilă a reţine spiritul momentului sărbătoresc anunţat în generic, anume Grand Prix de l’Opéra de Bucharest. Există în plus o finalitate pentru cei mai buni dintre cei buni.

Competiţia situată între spectacol şi eficienţă.

Concursul oferă contracte, stagii de perfecţionare, sesiuni de înregistrare şi, evident, premii. Oferă relaţii în lumea impresarială. Nu este puţin lucru!

Nu am urmărit etapele concursului, etapele premergătoare concertului final al Galei; este singurul moment asupra căruia mă pot pronunţa. A