Nu a fost niciodată considerată o şcoală ca oricare alta. În 1851, domnitorul Barbu Stirbey hotăra înfiinţarea în Bucureşti a "Pensionatului Domnesc de Fete", devenit Şcoala Centrală de Fete.

Şcoala de pe strada Icoanei se numără printre cele mai vechi din Capitală. În 1890, arhitectul Ion Mincu avea să înzestreze clădirea Şcolii Centrale cu elemente decorative de excepţie. Printre altele, şcoala va purtat numele Maria Brâncoveanu în perioada interbelică, iar în perioada comunistă va „interveni” denumirea Zoia Kosmodemianskaia.

Demoni care hălăduiesc în voie

Iniţial, instituţia a fost dedicată educaţiei, de multe ori cazonă, a tinerelor aparţinând elitei bucureştene. Se spune că poveştile legate de această clădire sunt halucinante: uşi care se deschid şi se închid singure, mirosuri ciudate, zgomote stranii, zone reci, precum şi levitaţia unor obiecte.

Se mai spune de asemenea că Şcoala Centrală este împânzită de camere secrete dar şi de incinte dezafectate cu uşile parcă zidite în grabă.

La subsol

Nici subsolul clădirii nu este ferit de speculaţii macabre. Dincolo de sunetele ciudate care s-ar auzi de sub clădire se spune că subsolul ar reprezenta de fapt capătul unui tunel.

Unii spun că legendelor de “rău augur” legate de această clădire li se adaugă faptul că în vremurile comuniste a purtat numele membrei mişcării sovietice de partizani Zoia Kosmodemianskaia, care a luptat şi a murit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.