Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea de vizită a Iaşului, realizată cu date învechite

Publicat in Vremea Noua, joi 27 iunie 2013 ·

Oraşul este prezentat în Statutul municipiului cu date vechi. Economia este arătată la nivelul anului 2007. Astfel, ne mândrim cu firme care acum sunt în insolvenţă.

Primăria promovează atuurile oraşului cu date învechite care pe alocuri sunt departe de realitate. Ceea ce ar trebui să fie cartea de vizită a oraşului este de fapt o încâlceală de cifre care uneori se şi se contrazic.

Reprezentanţii instituţiei au reactualizat Statutul municipiului, un document care conţine toate informaţiile despre istoria, geografia, economia oraşului şi organizarea lui. Acesta cuprinde detalii asupra principalelor instituţii din educaţie, cultură şi sănătate, precum şi asupra patrimoniului public şi a serviciilor din Iaşi. Prezentarea va fi aprobată în şedinţa de consiliu local de astăzi, însă documentul prezintă date destul de vechi. „Un astfel de oraş are nevoie de parteneri puternici în drumul său spre împlinire. Cu un mediu de afaceri dinamic, o comunitate academică de mare calibru, un sistem educaţional de o calitate recunoscută internaţional, Iaşul înseamnă garanţia succesului oricărei investiţii în onestitate, curaj şi inteligenţă. Vă invit să descoperiţi Iaşul, semnând ca oaspete de onoare în cartea sufletului său ospitalier şi apropiat oamenilor cu conştiinţă şi gânduri bune“ este mesajul de deschidere al primarului Gheorghe Nichita.

Câţi studenţi sunt în Iaşi?

Persoanele interesate să cunoască oraşul şi care studiază acest document dau însă de nişte informaţii vechi, neactualizate şi, prin urmare, neconcludente. Primăria descrie Iaşul ca fiind un oraş universitar, însă numărul flotanţilor la nivelul anului 2010, luna iunie, atunci când erau înregistraţi 17.900 de persoane cu domiciliul flotant în municipiu. Mediul academic este capitolul cu informaţii care se bat cap în cap. Primăria descrie cea mai veche universitate din ţară ca având 4

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 8 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 11 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°