Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava, primul loc la nivel naţional la agricultura ecologică

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 2 iulie 2013 ·

Suceava este judeţul în care sunt înregistraţi cei mai mulţi operatori înscrişi în agricultura ecologică.

Potrivit unui raport al Direcţiei Agricole Suceava, în judeţ sunt înregistraţi 4.358 de operatori ecologici. Judeţul Suceava este urmat de Caraş-Severin - 3.754 de operatori, Bistriţa Năsăud – 3.088, Alba - 2.990 şi Iaşi – 1.926 de operatori ecologici.

Şeful Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Schipor, a subliniat faptul că numărul operatorilor înscrişi în agricultura ecologică din judeţul Suceava a crescut de aproape patru ori începând din anul 2009 şi până în prezent. Schipor a precizat că în anul 2009, în judeţul Suceava erau înscrişi doar 1.160 de astfel de operatori, iar în prezent numărul acestora ajunge la 4.358. Vasile Schipor a mai adăugat că începând din anul 2009 şi până în prezent se înregistrează o creştere semnificativă şi la suprafeţele de teren din judeţul Suceava înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. Dacă în anul 2009 aceste suprafeţe erau de 10.416 hectare, în 2012 suprafeţele de teren pe care se practica agricultura ecologică au fost de 30.817 hectare. Vasile Schipor a precizat că în anul 2012, suprafaţa înregistrată în sistemul de agricultură ecologică reprezenta 8,8% din suprafaţa agricolă a judeţului şi 18% din cea de păşuni şi fâneţe.

Directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava a mai spus că cea mai mare creştere s-a înregistrat la numărul de bovine şi de vaci de lapte înregistrate la nivelul judeţului în sistemul de agricultură ecologică. Astfel, dacă în anul 2009 erau înregistrate 7.472 de bovine şi 4.483 de vaci de lapte, anul trecut numărul bovinelor înregistrate a fost de 39.074, iar cel al vacilor de lapte de 23.460.

Potrivit raportului Direcţiei Agricole, în anul 2012, 22,8% din numărul bovinelor şi 36% din cel al vacilor de lapte au fost înregistrate în agricultura ecologică.

Suceava e

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 14 minute
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor în Sectorul 1 din București: „Ne lipsesc foarte multe voturi”

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în alegeri cu candidatul PSD - PNL George Tuţă, a anunțat marţi dimineață că a depus cerere de renumărare a voturilor şi că a sesizat autorităţile privind tentativele de fraudă de la m

Tranzacție majoră în turismul românesc: Polonezii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum 47 minute
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum 44 minute
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Incident la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat pe geam de la etajul 6

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Vâlcea „la data de 11 iunie, în jurul orei 5.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, un bărbat, de 74 de ani, din loc

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în Capitală, pe parcursul zilei de marţi / Temperaturi între 35 şi 37 de grade

G4Media acum 2 ore
Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia N

Europenii negociază continuarea livrărilor de gaze printr-o importantă conductă care leagă Rusia de Ucraina

HotNews acum 29 minute
Mai mulţi oficiali europeni poartă discuţii pentru continuarea livrărilor de gaze printr-o importantă conductă care leagă Rusia de Ucraina, în încercarea de a evita ca războiul din Ucraina să afecteze şi mai mult aprovizionarea cu energie a continen

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - Debutanţi excentrici în Parlamentul European: un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer pe Instagram

News.ro acum 2 ore
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Soldaţi nord-coreeni au trecut granița în Coreea de Sud. S-au tras mai multe focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Soldaţi nord-coreeni au trecut pentru scurt timp duminică frontiera cu Coreea de Sud, ai cărei militari au tras focuri de avertisment, a anunţat marţi Statul Major sud-coreean (JCS), notează AFP. "Soldaţii nord-coreeni care lucrează în interiorul DM

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba. Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost r

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

25°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/23°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°