Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciile de telefonie mobilă, marele of al sucevenilor

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 4 iulie 2013 ·

În luna iunie a acestui an, 98 de suceveni s-au adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) pentru a depune plângere. Marea majoritate a reclamaţiilor i-au vizat pe operatorii de telefonie mobilă, sucevenii contestând, în special, refuzul operatorilor economici de a da curs solicitărilor de reziliere a contractelor.

Potrivit lui Vasile Latiş, comisar-şef adjunct al CJPC Suceava, „în cursul lunii iunie 2013, CJPC a desfăşurat 258 de acţiuni de control, în urma cărora s-au aplicat 132 de amenzi, în valoare totală de 130.650 de lei, şi 72 de avertismente”.

Peste 250 de kg de carne cu probleme, pe rafturile magazinelor din judeţ

Luna trecută, comisarii din cadrul CJPC au întreprins verificări la 56 de operatori economici, tematica de control a acestora vizând respectarea prevederilor legale la comercializarea sortimentelor de carne şi preparate din carne. Cantitatea controlată a fost de 8.398 de kg, constatându-se abateri la 267,2 kg, iar 90 de kg de carne, în valoare de 1.689 de lei, s-au oprit definitiv de la comercializare. Au fost aplicate 38 de amenzi, în valoare de 42.000 de lei, şi 14 avertismente.

Conform lui Vasile Latiş, „am găsit mici congelaţi la care producătorul recomanda temperatura de depozitare între 2 şi 5 grade Celsius, carne de pui şi carcasă de gâscă din import fără elemente de identificare şi caracterizare tradusă în limba română pe etichete, produse din carne neetichetate, lipsa preţurilor, lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură”. La 52 de agenţi economici din cei 56 verificaţi s-au găsit probleme.

Promoţii cu probleme

Comisarii au mai desfăşurat o tematică de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea bijuteriilor din metale preţioase. S-au efectuat 12 acţiuni de control, aplicându-se cinci amenzi în valoare de 14.000 de lei şi patru avertism

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 30 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum 2 ore
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 30 minute
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Jaf la un hotel de 5 stele de lângă Champs-Élysées, la câteva ore după vizita lui Joe Biden. Angajaţii au fost legaţi

News.ro acum 57 minute
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 4 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 2 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Explicațiile președintelui AEP privind situația de la Sectorul 1. Greblă: „Am văzut că se renumără, este foarte bine”

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că problemele legate de validarea rezultatelor de la Sectorul 1 pot fi explicate prin oboseala membrilor birourilor secțiilor de votare, precizând

Incendiu într-un bloc din Sibiu. 30 de oameni s-au autoevacuat

Mediafax acum 24 minute
Pompierii intervin marţi seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din Sibiu. 30 de persoane s-au autoevacuat.

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 5 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°