Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma controlată de Vasilică Puşcaşu, datoare cu cinci miliarde de lei vechi la Fisc

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Firma care acum doi ani a asfaltat principala arteră rutieră din municipiul Suceava, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieşirea spre Botoşani, este acum în colaps total. Kamer Build Company, firmă controlată de controversatul Vasilică Puşcaşu, a intrat în insolvenţă la cererea SC Agroprestservice SRL, care avea de recuperat o sumă de 113.396 de lei. Accerr IPURL, firma desemnată să se ocupe cu reorganizarea Kamer Build Company, nu a găsit resurse pentru continuarea procedurilor, astfel încât a solicitat deschiderea procedurii de faliment. Tribunalul Suceava a dispus închiderea procedurii de faliment şi radierea firmei din registrul comerţului, dar soluţia nu este încă definitivă.

Probleme la Kamer Build Company au fost identificate şi de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Suceava. Ca urmare a unui control efectuat lunile trecute, s-a constatat că firma trebuie să achite la bugetul de stat suma de 500.431 de lei (cinci miliarde de lei vechi), inclusiv penalităţi şi majorări de întârziere. Prejudiciul a fost creat prin neînregistrarea de venituri în contabilitate. Acest lucru a fost posibil după ce mai multe facturi emise către diferiţi parteneri de afaceri au fost stornate în contabilitate, ceea ce nu s-a mai întâmplat şi în scriptele celorlalte firme.

Chiar dacă firma se va dizolva, finanţiştii suceveni spun că vor cere atragerea răspunderii materiale pentru administratorii Kamer Build Company. Este vorba de Cristian Vasile Brăescu şi Eduard Iulian Solomon, cei pe care Vasilică Puşcaşu i-a folosit drept paravan pentru afacerile derulate în municipiului Suceava.

Pe lângă Fiscul din România, puşcăriile din Austria sunt o adevărată sperietoare pentru Puşcaşu

În afara celor cinci miliarde de lei vechi pe care DGFP Suceava vrea să-i recupereze de la firma lui Vasilică Puşcaşu, Kamer Build Company face

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 37 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 2 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Alfred Simonis, pariul câștigător al lui Ciolacu și Grindeanu în Banat (P)

Ziua News acum 52 minute
PSD a înregistrat victorii importante în Banat, în județe și orașe considerate fiefuri puternice ale liberalilor în zona de vest a țării. Rezultatele cele mai importante sunt recâștigarea Consiliului Județean Timiș, respectiv Caraș Severin. Alfred S

Zelenski îi așteaptă pe refugiații ucraineni să se întoarcă acasă imediat după încheierea războiului. „Vor fi multe locuri de muncă”

Ziare.com acum 47 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat marţi, 11 iunie, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa. Nu are sens să încerci să-i motivezi pe ucrainen

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum o ora
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum 2 ore
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°