Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Star Storage lansează soluţii GIS mobile pentru eficentizarea activităţilor din teren

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 iulie 2013 ·

Star Storage, furnizor local de soluţii de externalizare, stocare, arhivare şi management al informaţiilor, precum şi soluţii de cloud bazate pe propriul centru de date, lansează soluţii GIS mobile pentru eficientizarea activităţii oamenilor din teren. Compania a dezvoltat soluţiile GIS mobile în vederea localizării obiectivelor, respectiv vizualizării, actualizării şi completării datelor şi informaţiilor geospaţiale aferente acestora (echipamente, clădiri, terenuri, incidente).

Soluţiile Star Storage sunt adresate echipelor aflate pe teren, care desfăşoară la faţa locului activităţi de colectare şi gestionare a unei cantităţi mari de date şi informaţii, în vederea transpunerii acestora într-o forma grafică care să permită vizualizarea, căutarea, planificarea, analiza şi managementul eficient al datelor şi informaţiilor geospaţiale obţinute.

’’Cu ajutorul soluţiilor noastre GIS mobile, direct din teren şi în timp real, organizaţiile pot obţine şi analiza datele şi informaţiile geospaţiale de care au nevoie, proces care în trecut era dificil de gestionat’’, a declarat Cătălin Păunescu, managing director Star Storage.

Star Storage, înfiinţată în urmă cu 13 ani, s-a specializat în furnizarea de soluţii de externalizare, stocare, arhivare şi management al informaţiilor, respectiv soluţii de cloud bazate pe propriul centru de date. Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 22,5 mil. euro, în creştere cu 46% faţă de anul precedent.

Cele cinci divizii de business ale Star Storage sunt: cloud şi infrastructură, producţia de documente, arhivarea, soluţiile GIS şi soluţiile de business. Potrivit oficialilor companiei, Star Storage a investit de la înfiinţare circa 10 milioane de euro în centrul de date (finalizat în toamna lui 2009), dar şi în centrul de producţie de documente şi de arhivare cu aplicaţiile software aferente. Compania este cont

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum o ora
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum o ora
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 4 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum o ora
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 3 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°