Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Afacerilor Interne, cu ochii pe Todiruţ

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 8 iulie 2013 ·

Comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, este urmărit atent de la Bucureşti. Cu ochii pe Todiruţ este nimeni altul decât Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, care nu crede că o persoană care are un buletin medical nefavorabil mai poate conduce un inspectorat de poliţie de mărimea celui din Suceava.

"Problema care mi se pare cea mai gravă este că acea comisie medicală l-a dat apt parţial. În momentul în care s-a constatat lucrul acesta de către medici, eu stau şi mă gândesc dacă un şef de poliţie, cu atât mai mult un şef judeţean de poliţie, având un astfel de diagnostic, inapt parţial, mai poate sau nu rămâne acolo”, a declarat Radu Stroe, în cadrul unei emisiuni difuzate vineri seară pe postul de televiziune Realitatea TV.

Ministrul Afacerilor Interne crede că s-a ajuns în această situaţie ca urmare a unui ordin emis de ministrul de resort din perioada guvernării PDL, ordin pe care îl consideră incorect.

„Din păcate, ordinul ministrului modificat cu doi ani în urmă a lăsat în viaţă, ca să zic aşa, un şef de poliţie judeţeană cu o astfel de situaţie medicală. Voi modifica acest ordin al ministrului pentru că nici chiar apt parţial eu cred că nu poate omul respectiv, oricare ar fi acela, să rămână la comanda unei unităţi cum este, spre exemplu, poliţia din Suceava sau chiar şi poliţia din Călăraşi, care-i mai mititică. În cazul Todiruţ, aştept reanalizarea situaţiei şi vom vedea", a mai menţionat Radu Stroe.

Contactat telefonic, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ nu a dorit să comenteze afirmaţiile ministrului Afacerilor Interne.

Actualul şef al IPJ Suceava are un act medical prin care este declarat „apt limitat”, dar potrivit regulamentelor interne ale Ministerului Afacerilor Interne acest lucru nu-i interzice să deţină o funcţie de conducere, inclusiv şefia unui inspectorat ju

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum 2 ore
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Ciucă: Spun cu toată responsabilitatea - PNL va avea candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Nu se va schimba

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 4 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 3 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Comisia Europeană dă undă verde achiziționării Alpha Bank România de către UniCredit

HotNews acum 13 minute
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv asupra Alpha Bank Romania S.A. de către UniCredit S.p.A. din Italia. Andrea Orcel, CEO UniCreditFoto: Bozzo/Fotogramma / Zuma P

Cum a ajuns un bărbat să fie sechestrat timp de 7 zile într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei

Adevarul acum 42 minute
O inedită metodă de înșelăciune a fost pusă în practică în Centrul Vechi al Capitalei, iar victimă a căzut un bărbat. Individul tras pe sfoară a fost privat de libertate timp de șapte zile și ținut într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi. În

Dianei Șoșoacă i s-ar fi făcut rău după ce a provocat o confruntare cu jandarmi

G4Media acum o ora
Dianei Șoșoacă, președinta SOS, i s-ar fi făcut rău după o confruntare cu jandarmi în fața unui sediu al BEC, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță, după cum arată imaginile transmise de televiziunile de știri. Șoșoacă a mers la sediul Biroul

Românii, cei mai expuși riscului de sărăcie. Datele oficiale ne plasează la coada UE

Ziare.com acum o ora
Românii sunt europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și deprivare materială din Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicate miercuri, 12 iunie, de Eurostat. Aproape o treime (32%) dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăci

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/30°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°